UPDATE. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a declarat că problema este una națională.

Este o problemă naţională, asta din cauza anumitor probleme ivite la preţul de decontare. Deci, de vină consider că este Ministerul Sănătăţii, care este obligat să asigure continuitatea acestor tratamente în circuitul spitalicesc şi nu numai. Această întârziere nu se datorează medicilor sau managerilor de spital, se datorează sistemului, politicilor dezastruoase ale Ministerului Sănătăţii”, spune Cezar Irimia.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a reacționat, miercuri, și a spus că a fost vorba doar despre o problemă de aprovizionare.

„Eu îmi permit să-l contrazic pe domnul preşedinte şi îl rog, personal, să verifice stocul la Institutul Oncologic, unde medicamentul se găseşte în farmacie. Pe de altă parte, noi avem acest sistem electronic de raportare al medicamentelor şi am verificat împreună cu secretarul de stat care răspunde de acest domeniu. Există în stoc în Romania. Există produsul”, a spus la Digi24 Florian Bodog, minstrul Sănătăţii.

„Am fost informat că a fost o sincopă de aprovizionare la Spitalul Municipal şi că până la sfârşitul săptămânii se va rezolva”, a adăugat el.


Reprezentanţii Spitalului Universitar explică astfel criza. „Furnizorul nu a putut onora comanda spitalului din cauza lipsei stocului. Au fost făcute demersurile necesare pentru achiziţia din alte surse, iar mâine sau poimâine medicamentele care lipsesc vor ajunge în farmacia spitalului”.

Între timp, pacienţii aşteaptă. Iar bolnavii de cancer de cele mai multe ori tocmai asta nu au: timp să aştepte. Specialiştii spun că orice întârziere poate fi fatală.

Cei care luptă pentru drepturile pacineţilor susţin că situaţia ar fi mult mai gravă.,

Este o problemă naţională, asta din cauza anumitor probleme ivite la preţul de decontare. Deci, de vină consider că este Ministerul Sănătăţii care este obligat să asigure continuitatea acestor tratamente în circuitul spitalicesc şi nu numai. Această întârziere nu se datorează medicilor sau managerilor de spital, se datorează sistemului, politicilor dezastruoase ale Ministerului Sănătăţii”, precizează Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, citat de Digi 24.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.