Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va fi mai accentuată la sfârşitul lunii octombrie, dar şi după data de 6 noiembrie, reiese din prognoza de specialitate, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Banat

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor termice diurne cuprinsă între 23 şi 25 de grade. Ridicate vor fi şi temperaturile nocturne, iar media acestora va avea variaţii mai mari, între 10 şi 14 grade, cea mai răcoroasă dimineaţă fiind cea de 31 octombrie.

Din data de 4 noiembrie se va intra într-un proces de răcorire treptată, astfel că până la finalul celei de-a doua săptămâni se va ajunge la medii ale temperaturilor maxime de 16 grade şi ale temperaturilor minime de 6 grade.

Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum şi după data de 6 noiembrie.

Crişana

În prima săptămână de prognoză, vremea se va menţine deosebit de caldă, cu variaţii ale mediei temperaturilor maxime între 21 şi 25 de grade, iar ale celor minime între 10 şi 14 grade.

În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor fi în scădere treptată, spre maxime medii în jurul a 16 grade şi minime medii de 5 – 6 grade.

Și în această zonă, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum şi după data de 6 noiembrie.

Transilvania

Între 29 octombrie şi 3 noiembrie, vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 21 şi 24 de grade şi ale temperaturilor minime între 7 şi 10 grade.

Din 4 noiembrie şi până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 6 grade, iar cele minime cu 5 grade.

La începutul intervalului de prognoză şi din nou în ultimele zile ale acestuia vor fi ploi de scurtă durată, pe suprafeţe mici.

Maramureş

Până în data de 3 noiembrie, valorile termice vor avea variaţii la valori mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Astfel, media temperaturilor maxime va fi între 21 şi 24 de grade, iar a minimelor între 8 şi 11 grade.

Din data de 4 noiembrie şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar media maximelor termice va ajunge la 14 – 15 grade şi a minimelor la 4 – 5 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 30 noiembrie şi din data de 7 noiembrie.

Moldova

În primele zile ale prognozei, ultimele ale lunii octombrie, vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Odată cu începerea lunii noiembrie, vremea se va răcori treptat, iar până în ziua de 11 valorile termice diurne vor ajunge la 12 grade. Temperaturile medii nocturne se vor situa în jurul valorii de 11 grade până spre sfârşitul primei săptămâni, apoi vor scădea şi vor ajunge la aproximativ 4 grade la finalul intervalului de prognoză.

Doar izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă.

Dobrogea

Media temperaturilor maxime din primele trei zile se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 13 – 14 grade.

Din data de 1 noiembrie vremea va intra într-un proces de răcorire ce va face ca, la finalul intervalului de prognoză, media temperaturilor diurne să fie de cel mult 14 grade, iar a celor nocturne de 8 grade.

Izolat şi trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă.

Muntenia

Vremea deosebit de caldă cu temperaturi medii diurne în jurul a 25 de grade va persista până în data de 31 octombrie.

Din 1 noiembrie, valorile termice vor fi în scădere, de la o medie de 22 de grade, în prima zi, la 14 grade în ultimele zilei de prognoză. Totodată, media minimelor termice se va menţine în jurul valorii de 11 grade până în ziua de 2 noiembrie, apoi va scădea spre 5 – 6 grade în dimineţile de 10 şi de 11 noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţă pe suprafeţe mici va fi mai ridicată după data de 7 noiembrie.

Oltenia

Îndeosebi în primele trei zile, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, iar media maximelor termice va fi de 24 – 25 de grade.

Din data de 1 noiembrie acestea vor scădea treptat şi vor ajunge, în ultimele zile de prognoză, până la 14 – 15 grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante până în data de 2 noiembrie şi se vor situa în jurul valorii de 11 grade, după care vor scădea spre 5 – 6 grade în ziua de 11 noiembrie.

Ploi slabe sunt așteptate doar pe suprafeţe mici în jurul datei de 30 octombrie şi după 7 noiembrie.

La munte

În prima săptămână, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime între 13 şi 16 grade şi a minimelor între 6 şi 10 grade.

În cea de-a doua săptămână se va răcori treptat, astfel că, la finalul ei, media maximelor nu va mai depăşi 8 grade, iar a minimelor 1 – 2 grade.

Vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată mai ales la începutul intervalului şi după data de 6 noiembrie.


Citește și: Nuntă în familia imperială japoneză. Prințesa Ayako s-a căsătorit cu alesul inimii, un bărbat din popor, și renunță la statusul regal. Va primi o despăgubire uriașă din partea împăratului


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.