UPDATE 16.18: Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe fiul lui Bercea Mondial Florin Anghel 9 ani și 3 luni de închisoare, iar soția acestuia Izaura a primit o pedeapsă de 2 ani și 5 luni cu suspendare.

Dosarul în care membrii familiei lui Sandu Anghel sunt judecaţi pentru şantajarea lui Mircea Băsescu a fost strămutat, în 28 aprilie 2016, de la Curtea de Apel Constanţa la Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În toamna anului 2015, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe patru dintre cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel la pedepse cu închisoare.

Cei cinci sunt acuzaţi că l-au şantajat pe Mircea Băsescu, ameninţându-l că vor face dezvăluiri compromiţătoare în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa, în cazul în care nu le va da bani.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie a anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

Citește și: Regimul de detenţie al lui Mircea Băsescu a fost schimbat

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.