Daisy este un labrador care a scos-o cât de cât din întuneric pe Daria, o tânără de 17 ani din Timișoara, care nu poate vedea cu ochii ei. Așa că îi folosește pe ai lui Daisy, o cățelușă dresată să fie un câine-ghid pentru nevăzători și să ia locul bastonului atât de periculos. Nevăzătorii din România încearcă să înlocuiască bastonul cu un câine-ghid. Cu greu însă, pentru că în România costă foarte mult dresajul, și nici oamenii nu sunt foarte înțelegători când văd o echipă precum cea formată din Daria și Daisy.
Cuprins:
Aventura celor două a început foarte greu. Tânăra de 17 ani din Timișoara a cântărit foarte mult ideea de a-și lua un câine-ghid. Știa că înseamnă o responsabilitate enormă, dar a făcut pasul și deja de șase luni formează o echipă cu Daisy. Este greu, dar măcar nu mai depinde atât de mult de părinții care trebuiau să meargă cu ea la orice ieșire în oraș. Acum, merge la școală, se întâlnește cu prietenii și nu o mai cheamă pe mama să o ia acasă. Cu greu însă, pentru că oamenii nu înțeleg cât de dificil este să fii nevăzător și să depinzi efectiv de cineva. Mersul cu autobuzul, cu taxiul sau chiar accesul într-un restaurant sunt o provocare de fiecare dată pentru Daria și Daisy.
"Anul trecut, am făcut un curs de inițiere în București și apoi am decis că e momentul să încep. Până la urmă, am o vârstă, să pot să fiu mai mult independentă, să nu mai depind de alții, să nu merg la o întâlnire și să o sun pe mama să vină după mine. Așa, stau cât vreau, mă descurc datorită lui Daisy. Noi ne-am atașat foarte mult una de cealaltă, suntem împreună de șase luni, de trei luni am început să umblăm prin Timișoara și să ne lovim de obstacole. Asta nu înseamnă că dacă nu poți să urci într-un taxi, nu ești lăsat să urci în autobuz, te dau afară din restaurant, nu mai ai câine. Eu am fost obișnuită de mică să merg cu ai mei peste tot... Daisy m-a scos din multe încurcături, deși suntem la început, atunci când nu mai știam pe unde să o iau și ce să fac...”, ne-a povestit Daria Domșa.
Daria a fost dată afară și dintr-un restaurant, pentru că nu au acceptat-o cu un câine. A fost chiar și împinsă să iasă afară, șoferii de autobuz spun că nu o acceptă cu o "javră” în mijlocul de transport, dar ea nu se lasă descurajată. Odată și-odată, oamenii trebuie să înțeleagă că și nevăzătorii au drepturi, spune Daria.
"Nici oamenii, nici șoferii nu înțeleg, eu încerc să le explic cu calm, dar când văd că nu am cu cine, nu am cu cine... îi las să își dea seama că dacă ei așa cred și așa vor, le voi demonstra pe parcurs că nu e așa, adică trebuie să luptăm. Sunt la liceu, dar și lucrez, sunt voice over”, spune Daria.
Povestește că orice zi din viața ei este minunată de când o are pe Daisy și că, datorită ei, economisește foarte mult timp. Acum, iese mult mai mult timp afară față de cât o făcea înainte, când depindea foarte mult de părinți, în condițiile în care nu îi plăcea să iasă cu bastonul.
"Părinții mei erau la început mai reticenți cu treaba asta, să nu pic, să nu mă împiedic, să nu pățesc ceva, Doamne ferește, sunt din sticlă și mă sparg. Dar, de mică am fost o fire mai obrăznicuță. Am încercat de mică să le spun să-mi explice de ce nu pot”, afirmă Daria.
Adolescenta de 17 ani are o viață mai normală de când o are pe Daisy, care este cel de-al doilea câine-ghid din istoria Timișoarei. Primul a fost Geo, a aparținut unui profesor nevăzător, dar s-a stins înainte de vreme. Daisy a ajuns la Daria prin grija Asociației Angel Dog, care își propune să dreseze cât mai mulți câini, pentru a ajuta nevăzătorii din România. Costă mult, însă, așa că reprezentanții asociației au pornit o strângere de fonduri.
În prezent, în România există șapte câini-ghid pentru nevăzători, căței care sunt deja ochii acestora la fiecare pas.
Paul Bogorin este un alt român nevăzător căruia un câine-ghid, Phantom, îi luminează viața. Locuiesc în Sibiu. Tânărul atrage atenția că un câine-ghid nu este un GPS, dar de cele mai multe ori îl ajută să ajungă acolo unde trebuie.
"Pentru că deseori avem tendința să credem că un câine-ghid se aseamănă cu un GSP, nu este chiar așa. Și eu am crezut așa, am ascultat niște povești despre niște câini, că îi spuneai du-te la tutungerie și se ducea. Asta credeam și eu, în naivitatea momentului, pe la 15 ani, așa. Un câine ghid este o muncă în echipă, nu există unul fără celălalt, se creează o legătură în doi, o legătură care, la un moment dat, e mai presus de imaginație", spune Paul.
De 1 mai, a plecat în camping la Oradea și, inițial, a zis că nu îl ia pe Phantom cu el. Mama lui l-a dus la autogară și, când a venit autocarul, și-a dat seama că nu poate pleca fără Phantom.
"A fost norocul nostru, pentru că Phantom ne-a scos din cea mai mare catastrofă. Eram într-un camping cu câteva sute de corturi, cu tot felul de cărări. Ne-am pus cortul seara, ne-am cumpărat de mâncare de la magazin și ne căutam cortul. Eram eu, cu încă doi nevăzători și o domnișoară care vedea puțin, dar noaptea nu prea. Ne-am plimbat 45 de minute după cort, i-am zis lui Phantom «cort», eram gata să mă pun în genunchi, nu mai puteam. Și m-a dus, a găsit cortul, nu mi-a venit să cred, am zis că ăsta este examenul lui, cu ăsta a fost calificat că da, este într-adevăr un câine-ghid. Noi, la cort, până atunci, am fost de două ori. Nu cred că poate fi dat un alt exemplu de relație, de inteligență, de supunere necondiționată. Lucrez de la 14 ani cu câinii, m-am întrebat de unde a știut ce vreau, chiar așa de disperat eram?”, a povestit Paul.
Tânărul a locuit și în Cluj, a mers timp de 12 ani cu bastonul pe stradă, dar recunoaște că un câine-ghid este de mai mare ajutor.
"Un câine-ghid, în primul rând, e acel ajutor viu, asistență vie, care lucrează împreună cu stăpânul. Nu este un GPS, așteaptă comanda stăpânului la fiecare colț de stradă”, spune Paul.
Și pentru Daria a fost foarte greu să meargă cu bastonul.
"Mi s-a părut horror să merg cu bastonul, el nu îți caută zebră, tu poți să te oprești la margine, dar poate nu ești pe zebră. Câinele îți caută direct zebra. Mai e și atașarea aia indispensabilă, ești mai în siguranță, știu că este lângă mine, nu un obiect brut, rece, e lângă mine o ființă caldă, pe care o iubesc din tot sufletul”, spune Daria.
Ion Risti este președintele Asociației Nevăzătorilor din Timiș și Caraș-Severin, dar și vicepreședinte al asociației la nivel național. În cele două județe sunt 3.000 de nevăzători înscriși în asociație.
"Am trăit și eu lucruri rele, că nu putem merge cu autobuzul, că nu ne primește în taxi. Un câine-ghid este mai mult decât ochii nevăzătorului”, spune acesta.
Pe lângă problemele din viața de zi cu zi, pentru nevăzători este foarte greu să-și găsească un loc de muncă. Sunt acceptați foarte greu în societate. Sunt cei mai buni maseuri.
"Din păcate, cea mai mare problemă o reprezintă locul de muncă. Foarte puțini nevăzători primesc un loc de muncă, deși meserii ar mai fi câteva. Nici meseriile nu mai sunt ce au fost în trecut. Lumea ne cunoaște ca asistenți de balneo-fizio-kinetoterapie, maseuri, eu am practicat masajul 25 de ani, dar nu de asta spun că cei mai buni maseuri sunt nevăzătorii. Știu acest lucru, dar, de cele mai multe ori, în instituțiile private, când se aude că o persoană este nevăzătoare, nu i se spune în față că nu, dar i se spune frumos, elegant să mai încerce, să mai revină. Mai este și meseria de profesor pe care o poate practica un nevăzător”, a povestit Ion Risti.
Nevăzătorii nu vor milă, nu vor să fie compătimiți, ci vor să fie acceptați așa cum sunt, să fie incluși în societate, pentru că pot fi utili societății.
"Pe stradă, principalele probleme sunt în primul rând cu pietonii și în al doilea rând cu șoferii, chiar dacă majoritatea nevăzătorilor folosesc acel baston. De cele mai multe ori, nu suntem băgați în seamă, pentru unii acel baston nu înseamnă nimic. Acesta are dublu rol: în primul rând tactil, pentru ca nevăzătorul să se poată orienta, și în al doilea rând să fie observat de persoanele din jur. Numai că, din păcate, la ora actuală, în Timișoara, nu știu dacă mai sunt 10 sau 15 persoane care au curajul să mai circule cu un baston. Din păcate, nevăzătorii sunt prizonieri în propriile case”, a mai spus Risti.
În România există, la momentul actual, doar șapte câini-ghid. Dresajul este scump și trebuie întreținut, așa că cei care doresc să ajute, pot redirecționa măcar cei 2% din impozitul pe venit către Angel Dog România.