Creierul uman se poate sincroniza cu cel al un câine, potrivit unui studiu. Iată ce înseamnă asta

Comentează

Cercetătorii chinezi au descoperit, recent, cum se poate sincroniza creierul uman cu cel al câinilor prin privire, creând o legătură neuronală fără precedent, conform unui studiu publicat în revista Advanced Science.

Conexiunea specială dintre oameni și câini

Cercetătorii de la Academia Chineză de Științe au demonstrat, pentru prima dată, o cuplare neuronală între două specii: oameni și câini.

Fenomenul de „cuplare neuronală”, cunoscut în rândul oamenilor, apare atunci când două persoane, de exemplu o mamă și copilul său, își sincronizează activitatea cerebrală în timpul interacțiunii, potrivit publicației Futura Sciences. Acest proces favorizează comportamente complexe precum învățarea sau colaborarea.

Cercetări anterioare au arătat existența sa la șoareci și primate, dar acum, pentru prima dată, sincronizarea cerebrală a fost observată între oameni și câini.

Cum a fost realizat studiul

Pentru a studia fenomenul, cercetătorii au echipat voluntari umani și câini din rasa Beagle cu dispozitive care monitorizează activitatea cerebrală. Toate măsurătorile s-au realizat neinvaziv, în trei condiții diferite: când subiecții erau separați, când erau în aceeași încăpere fără să se privească și, în final, când interacționau.

Rezultatele au arătat că, în momentele de contact vizual sau atunci când câinii erau mângâiați, activitatea cerebrală a ambelor părți se sincroniza.

Pe parcursul celor cinci zile de studiu, sincronizarea a devenit mai puternică pe măsură ce oamenii și câinii s-au familiarizat unul cu celălalt, au explicat cercetătorii. Acest rezultat reflectă o similaritate cu modul în care creierul uman se sincronizează mai bine cu cel al persoanelor apropiate.

Oamenii și „cei mai buni prieteni ai lor”

Persistența acestei sincronizări ar putea fi explicată de relația îndelungată dintre oameni și câini, una care se întinde pe mii de ani. Interacțiunea zilnică și împărțirea spațiului de locuit ar putea fi factori determinanți ai acestui fenomen.

Deși studiul reprezintă un pas important în înțelegerea legăturii dintre oameni și animale, mai sunt multe de descoperit despre implicațiile acestei conexiuni. Cercetătorii sugerează că privitul în ochii unui câine și gesturile afectuoase, precum mângâierile, ar putea întări încrederea reciprocă și ar contribui la prevenirea unor comportamente nedorite.

Totuși, aceștia avertizează că acest tip de interacțiune nu este recomandat cu câinii vagabonzi sau cu cei necunoscuți, deoarece poate fi percepută ca o amenințare și poate duce la reacții agresive. Această descoperire subliniază încă o dată relația specială dintre oameni și „cei mai buni prieteni ai lor”, câinii, și deschide noi perspective în înțelegerea interacțiunilor interspecii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește