MENIU CAUTĂ
10 Noi. 2018 17:49

Erdogan susține că Turcia a trimis înregistrările care dovedesc moartea jurnalistului Jamal Khashoggi către Arabia Saudită, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania

Distribuie

Turcia a trimis către guvernele din Arabia Saudită, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania mai multe copii ale înregistrărilor despre care executivul de la Ankara susține că oferă detalii despre uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Anunțul a fost făcut de președintele Turiciei, Recep Tayyip Erdogan.

Președintele turc a acuzat din nou Riadul că știa cine l-a ucis pe jurnalistul Khashoggi. În urmă cu o săptămână, Turcia a comunicat că se pare că jurnalistul a fost ștrangulat imediat după ce a intrat în consulat, iar trupul său a fost tranșat, „în conformitate cu planuri pregătite în avans”, scrie Mediafax.

Anterior, presa din Turcia a relatat că autoritățile de la Ankara au trimis înregistrări audio care ar dovedi că Khashoggi a fost ucis.

„Am dat înregistrările, le-am dat Arabiei Saudite, le-am dat Washingtonului, germanilor, francezilor, englezilor. Au ascultat discuţiile care au avut loc aici, ştiu”, a declarat sâmbătă preşedintele Erdogan.

Până în prezent, nicio țară nu a confirmat că a primit înregistrările.


CITEȘTE ȘI: Legăturile de familie dintre denunțătorul Claudiu Florică și pârâtul Călin Popescu Tăriceanu


FOTO: EPA

Loading...
Comentarii