MENIU CAUTĂ
15 Ian. 2018 20:37

Parchetul General a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul dosarelor care îl vizează pe Valentin Rîciu

Distribuie

Parchetul General a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul dosarelor care îl vizează pe Valentin Rîciu, potrivit unui comunicat transmis luni. 

Sesizarea Inspecției Judiciare vine în urma unui control făcut pentru a se verifica modul în care parchetele competente au instrumentat trei dosare penale care îl vizează pe Valentin Rîciu, consilier în cadrul MAI.

„În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor', transmite Parchetul General, într-un comunicat.

Astfel, Parchetul General a dispus „sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor prealabile ce se impun sub aspectul prelungirii nejustificate a procedurilor în cele două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București'.

Valentin Riciu, consilier al ministrului Carmen Dan, este anchetat în trei dosare penale. În unul dintre dosare, Riciu este acuzat de înşelăciune. Concret, acesta a fost plecat la o conferinţă sindicală şi timp de 2 zile a figurat ca fiind prezent, prin semnătura în buletinul posturilor, fiind şi plătit ca fiind prezent. Într-un alt dosar, Riciu este anchetat pentru ultraj, după ce a adresat ameninţări asupra unui poliţist. În al treilea dosar penal, consilierul este acuzat de abuz în serviciu. O persoană i-a făcut plângere pentru că i-ar fi reţinut abuziv permisul de conducere.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea


Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 15-28 ianuarie

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Cerere în căsătorie în timpul show-ului Deliei
Loading...
Comentarii