04 Mai. 2018 15:40 , de Cătălin Lupășteanu

Marius Iacob şi un şef de serviciu DNA, acuzaţi de abateri în legătură cu procesul Iorga-DNA

Distribuie

Unul dintre adjuncții șefei DNA, procurorul Marius Iacob, şi Carmen Simona Ricu, şef serviciu al Direcţiei, sunt în atenția procurorilor din CSM pentru abateri disciplinare legate de reprezentarea instituţiei în procesul Iorga-DNA, intentat de magistrat după ce a fost revocat din DNA, potrivit Inspecției Judiciare (IJ).

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) şi m) din Legea nr. 303/2004”, potrivit instituției.

Totodată, inspectorii au exercitat acţiunea disciplinară faţă de Carmen Simona Ricu, procuror şef serviciu la DNA, „pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), g) şi m) din Legea nr. 303/2004”, precizează IJ.

Inspectorii arată că magistratul ar fi încălcat mai multe prevederi, printre care şi regulamentul de ordine interioară a DNA „prin aceea că, urmare adresei nr. 2001/C/2017 din 16 august 2018, emisă de domnul Marius Constantin Iacob – procuror şef adjunct al DNA, a participat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, în cauza civilă având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301/2017 în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, susţinând că a fost mandatată, printr-un înscris sub semnătură privată, de pârâta – procuror şef al DNA”.

Citește și Irinei Tănase i-a fost „teamă și jenă să iasă pe stradă' după publicarea materialului TNR

Loading...
Comentarii