„Un vis care a murit pe teren: Povestea tragică a lui Patrick Ekeng”, s-a intitulat articolul jurnaliştilor americani, care au scris despre copilăria fotbalistului, despre pasiunea acestuia pentru fotbal şi filmul evenimentelor din 6 mai 2016, când Ekeng şi-a pierdut viaţa.

Americanii scriu despre erorile comise de care cei care i-au acordat primul ajutor, printre care şi medicul lui Dinamo, Liviu Bătineanu.

Totodată, Bleacher Raport notează și că autopsia camerunezului, făcută la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti (INML), relevă că inima lui Ekeng a arătat trei anomalii majore: cardiomiopatie hipertrofică, adică muşchiul inimii este îngroşat anormal, non-compactare ventriculară stângă, condiţie în care muşchiul inimii este afectat de crăpături la interior, cardiomiopatie aritmogenică ventriculară dreaptă, condiţie în care muşchiul inimii este înlocuit de grăsime şi ţesut cicatricial, notează digisport.ro.

Fiecare dintre aceste condiţii este rară. În consecință, un profesor de cardiologie la Londra, Dr. Sanjay Sharma, a declarat că este aproape imposibil ca un pacient să aibă toate aceste trei anomalii în acelaşi timp, iar o persoană cu toate aceste probleme să poată performa la un înalt nivel aerobic, aşa cum a făcut Ekeng înainte să moară.

„Raportul autopsiei este absurd. Este clar că a fost făcut de cineva care nu are nicio idee despre ceea ce face”, aspus Dr. Sharma.

„Sincer, pare mai degrabă că ei acoperă toate posibilele cauze decât să sugereze o posibilă explicaţie a morţii subite”, a declarat și cardiologul american Matt Janik, de la Wilmington Health, din Carolina de Nord, SUA.

otrivit celor de la Bleacher Report, INML nu a comentat pe marginea raportului și a invocat confidenţialitatea medicală. În opinia Dr. Sharma, o concluzie rezonabilă este că Ekeng avea probleme ale musculaturii inimii, majoritatea probabil genetice.

Sursa citată susţine că lui Ekeng nu i s-au aplicat manevre de resuscitare de la Stadionul Dinamo până la Spitalul Floreasca. Sportivul a ajuns la spital după cinci minute trecute de la momentul căderii pe teren. în acest timp, el ar fi pierdut 35 la sută din şansele de supravieţuire.

Patrick Ekeng avea 26 de ani în momentul tragediei, care s-a petrecut în minutul 70 al partidei Dinamo – Viitorul din data de 6 mai 2016.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.