EXCLUSIV/ Mașinării uriașe, pentru condiții extreme. „Tancurile rusești” au ajutat la deszăpezirea Constanței

11 ianuarie 2017 13:54 De: ,

Zeci de utilaje au fost folosite la deszăpezirea celui mai afectat județ din România, Constanța, iar printre acestea s-au aflat și „tancurile rusești”, niște mașinării uriașe special făcute să reziste condițiile meteo extrem de neprielnice.

Autoritățile implicate în procesul de deszăpezire spun că astfel de utilaje sunt foarte bune pe o vreme ca asta. „S-au mai folosit și utilajele grele rusești acolo unde era cazul. Să știți că acelea erau bune și încă mai sunt și foarte de încredere, mai ales acum pe zăpadă”, ne-a declarat Adrian Nicolaescu, prefect de Constanța.

Potrivit lui, de azi noapte se acționează în continuare. „S-au deblocat foarte multe drumuri, se circulă pe ele. Nu mai avem decât două localități fără lumină, iar fără apă nu mai este nici una. În toată această acțiune s-au folosit zeci de utilaje, și de la drumuri naționale și de la autostrăzi și de la primării”, a mai spus prefectul.

A2 și A4, deschise în câteva ore

„La autostrăzi se lucrează intens, la A2 și A4 și după amiază vor fi date în folosință. Cei de la Drumuri Naționale și Poliție insistă să le deschidă, așa că acum depunem toate eforturile să finalizam acest proces, mai ales că este și vremea mai frumoasă și ne permite”, a mai declarat Adrian Nicolaescu.

În județ au fost și câteva urgențe, iar un bolnav a trebuit dus un cu elicopterul la spital. De asemenea, au fost și azi noapte gravide care au fost transportate. „Persoane care au fost prinse de zăpadă duse în locuri special amenajate. Peste 100 de persoane am cazat în aceste locuri. Noi i-am atenționat încă de dinaintea codurilor. Iar ieri am dat anunțuri și prin presa locală, prin primării și pe la poliție: le-am spus să nu plece la drum înainte de ora 20.00. Am dat interdicție, după care am dat că la orele 22.00 se închid drumurile. Și cu toate astea, tot am găsit oameni în trafic”, a conchis prefectul.

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro