Dramă în comuna Osica de Sus din judeţul Olt, unde un bărbat şi-a ucis concubina cu un cuţit, după care a încercat să îşi ia viaţa.
Mihai Vâlceanu un bărbat în vârstă de 69 de ani din satul Ostrov, comuna Osica de Sus, şi-a ucis vineri concubina, lovind-o cu un cuţit de mai multe ori în gât.
Tragedia a fost anunţată la 112 de către unul dintre vecini care a auzit scandalul din locuinţa celor doi şi a mers să vadă ce se întîmplă. Criminalul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni psihice, în urmă cu câţiva ani el omorându-şi fosta soacră, iar când oamenii legii au încercat să-l imobilizeze a băut sodă. Pentru că specialiştii au stabilit că omul nu avea discernământ, bărbatul a scăpat de puşcărie. Deşi cunoştea antecedentele criminalului, victima sa, Elena Branişte, de 51 de ani, a decis, cu ceva timp în urmă, după ce a divorţat de soţ, să se mute în casa lui.
Vineri seara, cei doi au băut şi pentru că femeia a refuzat să se ducă să ceară împrumut pentru o nouă sticlă cu bătură, bărbatul s-a înfuriat, a pus mâna pe cuţit şi a tăiat-o la gât. Când şi-a dat seama de ce a făcut, criminalul a încercat să se sinucidă, aplicându-şi mai multe lovituri în gât, cu acelaşi cuţit.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Dacă va scăpa cu viaţă, criminalul riscă să-şi petreacă tot restul vieţii după gratii sau într-un ospiciu.