07 Dec. 2017 23:30 , de Rodica Dirzu

Cum se manifestă hernia de disc. Cauzele, factorii favorizanți

Distribuie

Coloana noastră vertebrală este alcătuită din vertebre, care sunt legate între ele prin discuri intervertebrale. Când aceste discuri suferă anumite traumatisme nu își mai pot îndeplini funcțiile și creează probleme coloanei. Printre acestea se numără și hernia de disc. Află cum se manifestă hernia de disc și ce factori o favorizează.

 

Hernia de disc apare mai frecvent în anumite zone ale coloanei și anume în cea lombară și cervicală. Cauzele sunt legate fie accidente sau de vârstă. Discurile intervetrebrale sunt formate dintr-un inel exterior firbros și un țesut gelations, elastic, situat în centru. Când este sănătos, discul este ca un amortizor care protejează coloana împotriva șocurilor. Când este lezat inelul fibros din exterior, nucleul gelations alunecă (hernizează) spre canalul medular. Aici se află măduva spinării și nervii spinali ce pot fi afectați prin compresie.

disc hernizat

disc hernizat

Care sunt factorii care favorizează apariția herniei de disc

 

Sunt o mulțime de factori care duc la apariția acestei afecțiuni:

  • Vârsta înaintată, care duce la îmbătrânirea discurilor intervertebrale;
  • Diverse accidentări la nivel lombar (căzături, lovituri);
  • Anumite activități: poziția șezând pentru multă vreme, postura incorectă, ridicarea de obiecte foarte grele, răsuciri, aplecări frecvente, exerciții fizice incorecte;
  • Sedentarism;
  • Boli degenerative;
  • Obezitate.

 

Simptome

Dacă un disc este alterat apar dureri intense, continue la nivelul zonei, mai ales lombare. Acestea sunt accentuate de efort, mers, tuse, strănut, schimbarea poziției. În mod normal durerile cedează în urma unui repaos prelungit, a mersului, a anumitor poziții care relaxează și a unei medicații potrivite. Ele pot apărea brusc, sau gradual.

  • Dacă boala avansează, durerile nu mai cedează și se manifestă din cauza compresiei rădăcinii nervoase adiacente de către discul afectat. Durerea apare de sus în jos, începând cu fesa de aceeași parte, fața posterioară a coapsei (sciatică), gamba, piciorul și degetele.
  • Pot apărea și tulburări de sensibilitate (furnicături, amorțeli, înțepături), scăderea forței musculare.
  • În cazurile extrem de severe (așa-numitul sindrom de „coadă de cal”) apare pierderea controlului sfincterian manifestată prin incontinență.

 

Cum se pune diagnosticul

Prima dată se face un examen clinic, neurologic. Acesta ajută medicul să localizeze discul herniat și să aleagă metoda de investigație următoare pentru confirmarea diagnosticului. Aceste metode pot fi CT (computer-tomograf) sau RMN (rezonanță magnetică). Ultima este mai bună, fiindcă oferă mai multe detalii.

 

Tratament

Metodele de tratament pot fi non-chirurgicale sau chirurgicale. Se recomandă la început metodele nechirurgicale: fizioterapie, masaj, antiinflamatoare (non-steriodiene sau steriodiene), injectări epidurale cu cortizon.

Dacă simptomatologia nu se ameliorează sau nu dispare după 6 săptămâni se recurge la tratamentul chirurgical.

 

Loading...
Comentarii