Artistul a trăit momente emoționante la un concert recent. În fața scenei s-a aflat Elena Varga, fosta sa profesoară de chimie din perioada în care Horia Brenciu era elev la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Revederea i-a trezit artistului amintiri dragi din anii de liceu, determinându-l să transmită un mesaj public de recunoștință pentru îndrumarea primită în perioada formării sale.

Horia Brenciu, revedere emoționantă cu profesoara lui din liceu

Horia Brenciu a subliniat că impactul fostei sale profesoare a trecut dincolo de noțiunile didactice predate la clasă.

Horia Brenciu (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Ea este doamna Elena Varga, profesoara mea de chimie de la liceul Andrei Șaguna din Brașov. Multe generații de șaguniști au fost călăuzite de sfaturile ei, dincolo de orele de curs. Faptul că duminică a fost în fața scenei, la concertul nostru de la Cornu, mi-a dublat emoția. Vă mulțumesc, dragă doamnă, pentru toate «formulele» de viață pe care ni le-ați arătat, de-a lungul celor 4 ani de liceu”, a mărturisit artistul.

Ce spune Horia Brenciu despre Theo Rose

Noul sezon al emisiunii „Vocea României” va debuta pe 4 septembrie, la Pro TV, iar Horia Brenciu va ocupa din nou scaunul dublu de antrenor alături de Theo Rose.

Horia Brenciu și-a amintit de prima lor întâlnire, care a avut loc în urmă cu cinci ani, în cadrul unui podcast.

„Teodora și cu mine ne-am cunoscut acum 5 ani. Nu ne știam personal, înainte de filmarea acestui podcast. Ascultând-o preț de câteva ore am realizat că e specială, din multe puncte de vedere. Chiar am îndrăznit să-i fac și niște predicții… În doar 5 ani a cunoscut o ascensiune formidabilă. Are o particularitate rară. Când îți vorbește o face fără ocolișuri și-ți intră subit sub piele. La mine a fost ventriculul stâng. Frumoase amintiri”, a adăugat cântărețul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.