♦ tinerii între 18-26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, dacă nu realizează venituri din muncă. Şi studenţii până la 26 de ani beneficiază de asigurare de sănătate, fără a plăti contribuţii la stat, dacă nu au venituri din muncă ♦ tinerii până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului, doar dacă nu realizează venituri din muncă sau nu beneficiază de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat ♦ soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate ♦ femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară ♦ persoanele persecutate din motive politice, veteranii şi văduvele de război ♦ persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 ♦ persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap ♦ bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie.

Dacă am handicap gradul I, plătesc impozit pe maşină?

Sunt pensionar cu handicap de gradul I. Trebuie să plătesc impozit pe maşină? Nicolae Ţârcu, Vâlcea RĂSPUNS: Conform normelor în vigoare, sunteţi scutit de impozitul pe autoturism dacă acesta a fost adaptat pentru persoanele cu handicap.

Unde găsesc arhiva întreprinderii?

Am lucrat la Romceram Chitila. Am constatat că nu mi-a fost trecut sporul de noapte. Unde poate fi arhiva? Dobriţa Vlaicu, Ilfov RĂSPUNS: Încercaţi la Arhivele Naţionale ale României, bd. Regina Elisabeta nr. 49, sector 5. Telefon: 021.313.92.95.

Telefonul cititorului: 021.203.08.49 – Luni-vineri 12.00-16.00

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.