03 Sep. 2018 19:13

Restricții pentru jurnaliști în Parlament. Liviu Dragnea: ”Nu e decizia mea, puteți să-mi dați și cu camera în cap, cum ați lovit alți parlamentari”

Distribuie

Restricții pentru jurnaliști în Parlament. Încă din prima zi a sesiunii parlamentare, jurnaliștilor li s-a limitat accesul în Camera Deputaților, printr-un țarc. Liviu Dragnea spune că nu este decizia lui, apoi a răspuns ironic la adresa jurnaliștilor.

Președintele Camerei Deputaților susține că nu a fost decizia lui ca accesul jurnaliștilor să fie restricționat, astfel încât aceștia să nu mai aibă acces decât într-un țarc, în fața plenului.

'I-am transmis consilierei mele să vă spună că eu tot aici o să vin la declarații. Știu că ați avut și o să mai aveți întâlniri cu Secretarul general al Camerei pe niște chestiuni de circulație pe aici. Știți că nu eu decid', a răspuns Liviu Dragnea.

Întrebat dacă s-a simțit agasat de jurnaliști pe holurile din Parlament, Liviu Dragnea a spus că 'nici vorbă'.

'Puteți să-mi dați și cu camera în cap, cum ați lovit alți parlamentari. Dacă așa înțelegeți să faceți presă, nu-i problemă. Dar nu eu decid asta. Singurul lucru, care cred că e puțin exagerat, dar mi l-aș dori, e ca la baie să pot să merg singur. Că am înțeles că și pantofii vreți să știți ce sunt, că sunt  din publici. Cei mai ieftini, 200 și ceva, negri', a comentat el, ironic.

Secretarul General al Camerei Deputaților este Silvia Mihalcea, numită din această legislatură parlamentară, este o apropiata PSD. De altfel, ea a fost menționată de Viorel Hrebenciuc, în stenogramele DNA din dosarul în care era vizat de trafic de influență, drept 'fata mea'.

Comentarii