„Povestea mea a început în fața blocului. Acolo mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Înconjurat de prieteni, alergam de dimineața până seara”. Așa începe discuția cu Alexandru, campion național de maraton, după 8 ani de muncă. Are 26 de ani, aleargă în fiecare zi indiferent de vremea de afară și asta pentru că sportul reprezintă totul pentru el. Cu gândul la Jocurile Olimpice de la anul, Alex vorbește în exclusivitate pentru Libertatea despre pasiunea sa și de unde a început povestea.

Singurul român care va alerga între Los Angeles și Las Vegas, 550 de kilometri! "Am avut pantofi cumpărați de la second-hand și peticiți de cizmar"

Libertatea: Alex, ce reprezintă sportul pentru tine?
Alexandru Corneschi: Un stil de viață! Sportul m-a construit și m-a ținut departe de tot ce poate fi nociv sau negativ. O zi în care nu alerg este o zi pierdută! Am legat prietenii și am vizitat sute de locuri datorită sportului.

Alergi în fiecare zi?
Da, dar ideal ar fi de două ori pe zi, însă nu reușesc mereu acest lucru. Recomand minimum o alergare pe zi. Eu am perioade de cantonament unde ajung să alerg aproximativ 800 km pe lună! În plus, o alergare pe săptămână este realizată în grup cu membrii comunității Adidas Runners Bucharest, al cărei căpitan sunt, împreună cu Anca Bucur. Avem antrenamente în fiecare seară de joi, în Parcul Herăstrău. Mereu mă găsiți acolo.

EXCLUSIV | Tinerii răniţi de Vlad Pascu fac reconstituirea drumului din noaptea accidentului. „Era singura lor alternativă, iar autorităţile locale sunt responsabile”, acuză doi experţi celebri
Recomandări
EXCLUSIV | Tinerii răniţi de Vlad Pascu fac reconstituirea drumului din noaptea accidentului. „Era singura lor alternativă, iar autorităţile locale sunt responsabile”, acuză doi experţi celebri

Câștigi doar din sport sau mai lucrezi în altă parte?
Sunt alergător full time. Deci pot spune că trăiesc din sport. Dar mai am și alte activități, tot în domeniul sportiv, care mă ajută să mă întrețin.

Câte perechi de adidași ai rupt până acum?
Cine mai știe numărul? Ha, ha, ha! Am început atletismul cu pantofi cumpărați de la second-hand, pe care îi duceam periodic la cizmar pentru a fi peticiți. În 2011 am alergat maratonul de la București cu pantofii peticiți de cizmar!

Toți copiii fac fotbal, tu ai ales atletismul. De ce?
Fotbalul a fost sportul care m-a scos din casă! Când am ales să plec la liceul sportiv aveam de gând să mă înscriu la fotbal, dar am ajuns la atletism și nu regret absolut deloc. Dacă ar fi să aleg din nou, cu siguranță tot cu atletismul aș începe.

Copilăria ta cum a arătat?
Am avut o copilărie normală, joaca în fața blocului, vacanțele petrecute la bunici, iar alergarea a făcut parte din copilăria mea.

Acum, obiectivul tău principal e participarea la Jocurile Olimpice de la Tokio.
Îmi doresc să ajung la Tokio! Asta ar însemna să îndeplinesc baremul pentru proba de maraton. O să fie mult mai greu decât la Rio, sunt sigur, dar nu-mi rămâne decât să muncesc din greu și să fac o cursă bună pentru îndeplinirea baremului. La Rio în 2016, baremul a fost de două ore și 19 minute.

Cum să vorbim despre Gaza? Irelevanța europeană și irelevanța românească
Recomandări
Cum să vorbim despre Gaza? Irelevanța europeană și irelevanța românească

Îți amintești primul maraton pe care l-ai alergat?
Evident. Prima cursă de maraton a fost în anul 2011, în București. Nu am avut o pregătire foarte amplă, tot ce mi-am dorit atunci era să termin cursa de 42 km. Din 2011 până acum am mai alergat trei maratoane, două la București și unul la Berlin, chiar anul trecut. Nu pot spune că eu am ales maratonul, ci maratonul m-a ales pe mine, sau cel puțin așa încearcă.

Care este victoria de care ești cel mai mândru până acum?
Aceea de a face sport și în ziua de astăzi. Am luptat toți acești ani, am avut momente în care am zis că renunț… Dar uite-mă încă în picioare, și zic eu că mă țin bine! Din generația mea au mai rămas doi sau trei alergători, în condițiile în care la un campionat național de juniori de cros care s-a desfășurat la Târgu Jiu eram la start 130 de persoane.

PREMIERĂ. Va alerga din Los Angeles până în Las Vegas!

 În martie, Alex va mai bifa o premieră ca maratonist! „În această perioadă mă pregătesc pentru «The Speed Project», care va avea loc la finalul lunii martie, în SUA. Voi face parte din echipa Adidas Runners de 6 alergători care va parcurge, în total, 550 de kilometri, iar traseul este din Los Angeles până în Las Vegas. Eu sunt singurul român care participă și mă bucur de această oportunitate alături de alți cinci colegi din alte țări. Sunt foarte entuziasmat și aștept cu nerăbdare atât întâlnirea de la Berlin, din februarie, unde am să îi cunosc pe colegii mei, cât și plecarea mea din martie în America, tot prima dată pentru mine”, dezvăluie Alex.

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj
Recomandări
„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj

Sfaturi de alergat iarna

Alex aleargă în fiecare zi și știe cel mai bine ce au de făcut pasionații în materie. Acesta le dezvăluie secretul, special pentru Libertatea: „Sunt de părere că perioada cea mai bună pentru antrenamente este în sezonul rece, dacă reușești acest lucru nu vei avea probleme în decursul anului. O să mă vedeți în această perioadă de iarnă alergând în București, în Parcul Cișmigiu sau de la Sala Palatului până în Herăstrău, dar și pe pista de atletism Iolanda Balaș. Eu mereu am alergat afară, indiferent de vreme! Singurele excepții au fost zilele cu adevărat crunte cu ger sau zăpadă mare”.


Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o poate face acasă
FANATIK.RO
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o poate face acasă
A rupt tăcerea! Primele declarații după zvonurile divorțului dintre Nicoleta Luciu și soțul ei: „Ne afectează pe noi, dar mai ales pe familiile noastre. Este foarte deranjantă treaba asta...”
Viva.ro
A rupt tăcerea! Primele declarații după zvonurile divorțului dintre Nicoleta Luciu și soțul ei: „Ne afectează pe noi, dar mai ales pe familiile noastre. Este foarte deranjantă treaba asta...”
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Libertateapentrufemei.ro
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
GSP.RO
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader și pistă de biciclete
FANATIK.RO
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader și pistă de biciclete
Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital. Medic: ”Este o situaţie destul de severă”
Știrileprotv.ro
Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital. Medic: ”Este o situaţie destul de severă”
Petrecerea de după Gala MET a fost o nebunie! Vedetele au renunțat la rochiile elegante și s-au afișat în ținute sumare. Rita Ora a lăsat totul la vedere! FOTO
Unica.ro
Petrecerea de după Gala MET a fost o nebunie! Vedetele au renunțat la rochiile elegante și s-au afișat în ținute sumare. Rita Ora a lăsat totul la vedere! FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Florin Piersic, în stare gravă. Medicii i-au scos stimulatorul cardiac şi proteza de la genunchi: actorul avea septicemie
Observatornews.ro
Florin Piersic, în stare gravă. Medicii i-au scos stimulatorul cardiac şi proteza de la genunchi: actorul avea septicemie
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI