Bebeluşa Oana, ţepuită de taximetrişti

După o minivacanţă de vis petrecută în paradisul băilor termale din Spania, Marina d'Or, bebeluşa Oana Ioniţă a avut parte de o surpriză neplăcută la întoarcerea în ţară. După cum se ştie, firma „Fly Taxi"  este stăpână pe taximetrie în zona Aeroportului Internaţional "Henri Coandă". Această firmă deţine monopolul taximetriei la Otopeni şi, ca orice deţinător de monopol care se respectă, are preţuri mari... pe care şi vedeta de la Prima TV a fost nevoită să le suporte.
0-195092-untitled21.jpg

"Nu am citit pe usa şi nici nu era cazul să întreb cât mă costă până în Bucureşti şi mă urc ca tot omul de bună cuviinţă în domnul taxi.", povesteşte Oana pe blogul personal. "Cand mă uit aşa din greşeală spre aparat, m-a şocat să văd tariful de 3.50 ron/km. Mă întreb: nu am mai mers eu de mult cu taxiul sau am fost prea mult plecată din ţară şi mi-am pierdit memoria. O fi mai scump la venire? Aşa-i! Plăteşti mai scump prostia că te întorci...! Ha! Ha!", continuă bebeluşa făcând haz de necaz.
0-195093-untitled20.jpg
Dacă te gândeşti să ceri explicaţii pentru preţul ridicat perceput pe timp de criză (în condiţiile în care celelalte companii de taxi au redus semnificativ preţurile), motive se găsesc. În cazul relatat de Oana, taximetristul s-a scuzat fără nicio jenă: "carburanţii nu s-au ieftinit". Şi uite-aşa încerci să te împaci cu gândul până acasă.

"În câteva minute aparatul îmi arăta 70 ron, adică 700 000 lei vechi. E incredibil, când pe criză, toată lumea se zgârceste şi se plânge de datorii, ca o companie de taxiuri să jefuiască pe faţă clientul. Să nu mai vorbim ca respectiva companie, deţine monopolul în aeroport. Adică celelalte companii de taxi stau la rând la o altă ieşire mai îndepartată, în timp ce taxiurile Fly te întâmpină chiar de la ieşirea din avion. Ce mişmaşuri fac patronii cu guvernul şi cu aeroportul. Câţi bani oare îşi ia acest aeroport, care deşi pare privat, nu este, îşi poate permite să intruducă în incinta parcării doar anumite companii de taxi. Nu poate fi adevărat! Şoferul se scuză politicos că în ciuda faptului că totul s-a ieftinit, patronii de la Fly au mărit tariful. Motivul- carburanţii nu s-au ieftinit...incredibil!"

Oana Ioniţă subliniază că nu banii sunt problema, deoarece îşi permite să plătească un taxiu, ci diferenţa dintre ofertă şi preţul ridicat care nu se justifică.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media