Istoria monedei noastre naţionale este fascinantă. Am fost, ca mai toţi copiii, captivat de monede, pe care le colecţionam. Ba îmi procurasem şi cărţi de numismatică şi învăţam cotele monedelor. Ani de zile am fost intrigat de ce banii noştri, la fel ca aceia ai bulgarilor - leva - poartă numele unui animal. Lighioană care nu a trăit niciodată în Balcani şi nici nu a făcut parte vreodată din folclorul acestei zone. Întreaga poveste aveam să o aflu la maturitate.
După Unirea Principatelor în 1859 s-a pus problema, în mod firesc, de creare a unei monede naţionale. Dezbaterile au fost furtunoase. Una din variante a fost modelul francez. Cum moneda Franţei este francul, mai mulţi entuziaşti - căzuţi în admiraţia Parisului - au propus ca moneda naţională să se numească român! În acelaşi mod a apărut şi denumirea populară de “cocoşel”, după efigia cocoşului galic de pe franc!
Ideea s-a dezumflat repede prin intervenţia magistrală a lui Mihail Kogălniceanu, care în Parlament a ţinut un discurs admirabil, anunţând că nu va fi de acord niciodată cu denumirea de român a monedei. Asta pentru că nu ar putea suporta expresia că un om “a dat doi români pe un bou”! Şi varianta din 1860 cu “romanatul” a căzut. La mijloc a mai fost vorba de un împrumut francez, dar a căzut şi acesta. Aşa că până la urmă a rămas leul - un ban olandez - din argint, foarte popular în Imperiul Otoman, care avea inscripţionată pe el efigia unui leu!
Iată pe scurt povestea leului, care an de an se ia la harţă cu euro, deşi moneda europeană se pregăteşte să-l îngroape definitiv în câţiva ani.
