Reprezentanta ţării noastre la Eurovision 2009 a donat una dintre ţinutele create special pentru videoclipul piesei „Te ador” pentru a fi licitată online pe cel mai mare site de comerţ electronic autohton.

Fanii Elenei Gheorghe pot cumpăra rochia unicat a solistei lor preferate până pe 21 decembrie, iar suma obţinută va fi direcţionată către Fundaţia „Viitor Pentru Copiii României” din Bucureşti.

Fost Ambasador al UNICEF ani la rând, Julio Iglesias a acceptat şi el pentru a doua oară propunerea Okazii.ro – cunoscut pentru eleganţa şi stilul său deosebit, artistul de origine spaniolă a ales să doneze din nou o cravată cu autograf. Banii strânşi ajung la Asociaţia “Sf. Stelian” din Bucureşti.

Cei care doresc să ajute copiii mai putin norocoşi pot cumpăra de pe www.okazii.ro şi decoraţiuni de Crăciun handmade sau felicitări prin SMS. Generozitatea le va fi premiată cu un sejur pentru 2 persoane la Paris sau Viena, prin tragere la sorţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.