Vidanjorii Europei

De curând, The Times relata că UE poartă discuţii cu câteva state pentru amenajarea unui depozit subteran unic, unde ţările care folosesc intens energia atomică să-şi poată duce deşeurile nucleare extrem de periculoase. Printre ţările vizate în această afacere primejdioasă se află - se putea să lipsească martie din Post?! - România.

Depozitul e vânturat ca o investiţie majoră: gazda ar avea foloasele construirii, niscaiva locuri de muncă etc., încât mă întreb de unde această “generozitate” comunitară, sau de ce Franţa, de pildă, mare utilizatoare de energie atomică, ori Germania, care au şi terenuri potrivite, nu se înscriu printre posibilii beneficiari ai ofertei... Mizeria asta, a unor acţiuni cu uriaş risc nu doar ecologic, nu-i nouă în România. Începe încă de acum vreo 30 de ani, când la Sulina au fost depozitate sute, dacă nu mii de butoaie cu deşeuri chimice, aduse de prin Occident, spre veşnică păstrare.

Câteva s-au spart, altele au fost furate de localnici să-şi... vopsească gardurile, iar toxinele s-au împrăştiat, afectând grav mediul şi luând vieţi. În anii ’90, apăruseră depozitele cu anvelope vechi, cărate din Europa, cărora li se dădea aici foc. A urmat revărsarea lacului de cianuri de la Baia Mare (se pregăteşte Roşia Montană?).

Nu în ultimul rând, acum doi ani, italienii au vrut, făcând chiar presiuni, să ne fericească trimiţându-ne şi gunoaiele lor menajere, că nu ne sufocă destul ale noastre. Chiar suntem priviţi ca groapa de gunoi a Europei? Ca un tărâm pustiu, tocmai bun pentru reziduurile ei toxice, împachetate în niscaiva comisioane?