EXCLUSIV | Zece luni de coşmar pentru Valentina Pelinel
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La finele lui 2013, aflată în Austria alături de fostul ei soţ, Cristian Boureanu, Valentina Pelinel a suferit un accident la schi care aproape a dus-o pe masa chirurgului. Doar ambiţia de a se vindeca natural a ţinut-o departe de bisturiu, aşa că au urmat zece luni în care fostul model a luptat cu durerea şi atrofia, o perioadă de recuperare care s-a încheiat recent, cu succes, spune ea.
Libertatea:Cum e viaţa ta acum?Valentina Pelinel: M-am bucurat întotdeauna de viaţă şi mă bucur şi acum! Sunt genul de persoană care găseşte ceva bun în orice şi cel mai important, sunt o optimistă incurabilă. Îmi creez propriul meu univers în care au loc membrii familiei mele, prietenii adevăraţi şi fac ceea ce simt, ceea ce îmi place, şi astfel sunt bine cu mine, ceea ce e cel mai important.
Ce rol are sportul în viaţa ta, cum te menţii în formă şi cum te-ai recuperate după accidental la schi?
Sunt o persoană activă. Am realizat cu mulţi ani în urmă că fără sport şi doar urmând un regim alimentar echilibrat, rezultatele nu sunt aceleaşi. În primul rând sănătos, apoi frumos. Frumuseţea vine din interior şi apoi din exterior. Frumuseţea interioară e ceea ce suntem, ceea ce degajam, energia pe care cei din jur o simt, în timp ce frumuseţea fizică e relativă, pentru că gusturile sunt diferite.
În general, mănânc sănătos, dar în vacanţe mai "sar calul". De două ori pe an, ţin o cură de detoxifiere, dar ca la carte, sub supravegherea doctorului nutriţionist Anda Avramescu. Ea mi-a devenit în timp prietenă şi am apreciat că în loc să mă facă dependentă de sfaturile ei, a preferat să mă înveţe să devin propriul meu nutriţionist. Cât despre mişcare, e parte din viaţa mea.
De curând am încheiat un program de 90 de zile de refacere a masei musculare. A fost imperios necesar să urmez un astfel de program după perioada de câteva luni de repaus datorată rupturii de ligament, suferită într-un accident la schi anul trecut. A fost o perioadă grea pentru mine. Am avut piciorul stâng imobilizat intr-o atelă timp de şase săptămâni şi evident că muşchii s-au atrofiat. Am început apoi recuperarea, am luat-o practic de la zero pentru a reface funcţionalitatea piciorului. Exerciţiile mi se păreau banale, dar greu de executat în acelaşi timp. A trecut şi asta…
Am reuşit să revin în formă, pot să alerg, să fac aerobic, să înot şi, în principiu, pot să fac orice tip de mişcare şi sport pe care îl practicam şi înainte, dar sunt atentă şi menajez genunchiul stâng.
Cuprins:
A făcut afaceri imobilizată la pat
De unde ideea de a crea bijuterii?
Când viaţa mă provoacă, încerc să învăţ ceva din asta şi să întorc situaţia în avantajul meu. Cum prea mult nu mă puteam mişca din cauza piciorului imobilizat şi aveam timp mai mult, am ales să creez. Eram la New York la începutul acestui an.
O cafea cu Mădălina (fondatoarea brandului în New York), poveşti de fete şi uite aşa am plecat uşurel spre casa (ca, deh, nu puteam să alerg) şi deja se conturau în mintea mea modelele de bijuterii pe care mi le imaginam utile oricărei femei... şi uite aşa a luat naştere prima colecţie capsulă de patru coliere statement by Valentina Pelinel.
Cum produsele au fost apreciate în America, dar şi în România, am decis să continuăm şi am dat liber imaginaţiei. De curând, am lansat o nouă colecţie de inele, coliere şi cercei. Pentru a doua colecţie am ţinut cont de raportul calitate pret, pentru că îmi doresc să văd bijuteriile purtate şi de femeile din România şi m-am încadrat în conceptul de “affordable luxury”. Un produs util, frumos, calitativ, la un pret accesibil - asta mi-am dorit şi, zic eu, că mi-a iesit. Cum o rochie neagră, simplă te salvează când eşti lipsită de inspiraţie, aşa un accesoriu-statement o completează, te scoate din anonimat.
Ai regrete?
Nu am regrete. Eu sunt ceea ce sunt azi datorită experienţelor prin care am trecut, mai grele sau mai uşoare, cu bune şi cu rele. Învăţ din greşeli, că altfel nu evoluezi, dar nu mă judec pe mine şi cu atat mai mult pe alţii. Totul se întâmplă cu un scop în viaţă. Aşa că ar fi şi păcat să te pierzi în regrete în loc să laşi loc viselor, speranţei, să faci ceva constructiv.
Familia, prietenii adevăraţi care sunt puţini, o comedie, un masaj, o plimbare în natură, să visez cu ochii deschişi... aşa mă relaxez şi nu îmi dau voie să gândesc negativ şi să mă victimizez indiferent de situaţie.
Încearcă să elimine energia negativă din viaţa ei
Crezi în energie, simţuri şi legea atracţiei?
Cred în legea atracţiei. Mi-a plăcut mult şi cartea "The Secret" pe care am citit-o de câteva ori. Cred cu putere că gândurile funcţionează ca undele radio şi ceea ce proiectezi, e ceea ce vine înapoi către tine. Şi bolile apar mai întâi la nivel energetic, apoi la nivel fizic. De ce să ne încărcăm negativ prin sentimente de ură, invidie şi teama? E energie negativă. Putem să fim optimişti, să sperăm, să găsim ceva bun in oricine şi orice, să zâmbim şi să apreciem viaţa. E vorba de energie pozitivă. Fără de care nu ai cum sa supravietuieşti provocarilor şi să apreciezi ceea ce ţi se întâmplă bun.
De ce ai preferat să stai retrasă după divorţ, într-o perioadă în care devenisei subiect de dezbatere public?
Sunt o persoană discretă, mai ales când e vorba de viaţa mea personală. Ca mi-a fost bine, că mi-a fost rău, am ştiut doar eu. Nu m-am exteriorizat, nu mi-am spălat rufele în public şi nu o voi face niciodată. Liniştea mea nu are preţ. Dacă unele persoane se consideră atotştiutoare şi îşi ocupă timpul cu a comenta pe marginea vieţii altor persoane, despre care, în general, nu prea ştiu nimic, e alegerea lor.
Eu am ales să nu mă bag în vieţile oamenilor. Prefer să mă dedic mie, activităţilor şi oamenilor care mă fac fericită. Nu sunt genul de femeie care dă din casa. Niciodată. Nu regret că m-am căsătorit, aşa cum nu regret nici că am divorţat. Trecutul e trecut.Trăiesc în prezent.
Iubeşte şi se simte iubită!
Iubeşti?Iubirea e totul. Un suflet care nu iubeşte, e gol. Iubesc viaţa. Iubesc oamenii. Pot să iubesc şi o plantă din casa mea şi eu mă maturizez o dată cu creşterea ei, dar e altfel de iubire. Iubirea are diferite forme, o simţi. Sunt capabilă să ofer dar şi să primesc multă iubire. Deci da, iubesc. Şi mă simt iubită.
Ce te face să zâmbeşti?
Întotdeauna am zâmbit. Şi când eram copil, găseam ceva amuzant şi râdeam.
Cu vârsta, priorităţile se schimbă, îţi pierzi din rabdare , îţi faci o selecţie drastică a oamenilor care te înconjoară… şi, când zâmbeşti, o faci pentru că simţi, e o altă profunzime în spatele unui zâmbet matur. Un zâmbet poate face viaţa mai uşoară unui om, îţi dă o stare de bine, dar evident că nu ai cum să zâmbeşti dacă nu eşti un om sigur pe tine şi optimist. Eu cât de des pot şi simt, am ales să zâmbesc.
