

Ce NU vor femeile să audă în pat
Fie că faceţi sex pentru prima oară sau deja vă "cunoaşteţi" destul de bine, sunt unele fraze care, spuse în timpul sau după actul sexual, le dau femeilor fiori... şi nu din cei placuţi.
Este un clişeu dezgustător care le duce pe femei doar cu gândul la figura paternă din viaţa lor, care, în mod evident, le taie cheful.
"Ce faci acum, plângi?!"
Se mai întâmplă, câteodată, ca femeilor să le vină să plângă în timp ce fac sex. Dar asta nu este pentru că sunt triste, ci pentru că sunt emoţionate sau că s-au simţit bine. Indicat ar fi ca "masculii feroce" să-şi arate şi latura senzitivă câteodată.
"Ia uite.. trenuleţul intră în tunel"
În primul rând, unei femei îi place să simtă că este în pat cu un bărbat adevărat, nu cu un adolescent care face glume de clasa a III-a. Felul acesta de a vorbi va "omorî pasiunea".
"Îh...ţi-a venit"
Încearcă să te porţi ca un adult şi să nu faci mare tam-tam pe chestia asta, este, totuşi, un lucru omenesc.
"Hai c-a fost distractiv"
Da, femeilor le place să fie complimentate după ce s-au culcat cu cineva şi, mai ales, vor să ştie dacă nu a fost doar o "pasageră" prin patul lui. Un astfel de comentariu o va deprima cu siguranţă...
Bărbaţii trebuie să aibă mare grijă cu ce parte a corpului încep să complimenteze! Dacă o femeie nu se simte tocmai bine cu "burtica" ei va deveni nesigură pe ea în momentul următor şi distracţia în pat s-a cam dus în ziua aia.
Numele altei femei...
Nu este nevoie de explicaţii la acest capitol. Este destul de evident de ce unei femei nu îi place să audă numele alteia când este în pat cu un bărbat.
"Şşt!"
Când se simt bine, femeilor le place să geamă. În special să le arate partenerilor cât de mult le place. Un "şşşt" venit într-un moment intens o va enerva foarte tare.
"Nu vrei s-o facem în trei?"
Evident că nu. O femeie vrea să se simtă în centrul atenţiei tot timpul, mai ales în pat. Sexul în trei este rareori apreciat de o femeie... în afară de momentul în care a treia persoană ar fi încă un bărbat.


















28660

















Un studiu realizat in Marea Britanie a scos la iveală faptul că la varsta de [...]
Am 24 de ani şi aş vrea să ştiu dacă pot să fac sex în timpul [...]
Încă o noutate în materie de sex!Un ruj cu totul deosebit a [...]
Un sondaj de opinie realizat recent ne dezvăluie câteva dintre [...]
Regulile sexului sunt simple şi, in general, bărbaţii apreciază cam [...]












pt andrei aprilia
nu stiu pe ce lume traiesti tu, poate ai avut de-aface numai cu prostituate sau asa... nici macar alea nu-s nesatule pentru ca ele fac sex din motive financiare,nu pentru ca le place... eu sunt fata si nu sunt nesatula si nici frustrata cand nu fac sau asa....dimpotriva, barbatii traiesc numai pentru p*la lor, vad in orice un motiv de excitare :| daca le spui sa-ti povesteasca ceva iti povestesc despre aventurile lor sau despre toate fetele pe care "le-au avut" si despre cat is ei de barbati, dar daca le spui sa-ti povesteasca despre altceva decat sex, tac de parca le-ai fi cerut sa-ti spuna luceafarul pe de rost :| ps: degeaba au barbatii impresia ca toate femeile inseala pentru ca exista atat femei care inseala cat si cele cuminti, si barbati la fel.... intr-adevar gasesti greu femei sau barbati care n-au inselat niciodata, dar avand in vedere ca eu inca n-am calcat stramb, ma gandesc ca exista si oameni cuminti....
femeia s-a nascut nesatula..shi cu ochii un pik strambi..o potzi observa pe fatza oricarei femei..sji toate astea pentru ca stau cu un ochi la pla sji cu un ochi la ce detzii ..oricata pla i-ai da tot nu o sa-i ajunga vreodata sji cu prima okazie care o va avea sa te insele te va insele..tot ce ii trebuie sa fie ea sigura ca nu va afla nimeni sji nu o sa se gandeasca de 2 ori sa o faca cu altu..asa cum e femeia asa e sji barbatu :)) celemai nesatule animale:)) daca cineva nu e de acord sa isi intrebe femeia sincer de cate ori i-a gresit in viatza...da..la biserika :)) nu acsa:)) o zi buna va doresc
toti
ce va dati cu parerea onanistiilor ce sunteti,sunteti pe dinafara
opinie
............pai pe tine cine te-a nascut !?un barbat???????? ! si daca nu ,tu ce esti!? conform proverbului :ce naste din pisica, soareci mananca ''. tu cam ce ''mananci''????????? in rest ,numai de bine !si mai mult bun simt!
vb
Vorbitul in timpul actului sexual mi se pare o tampenie. Atat de plictisit poti fi ? Adica, nu ne putem multumi cu gemetele ?
ptr liverpool
spunei sa bea apa si sa n-o inghita(apa, evident), pana la sfarsit! bafta!
ce e de facut la capitolul cu linistea? Nu ma consider vreun fel de zeu, dar pur si simplu sunt unele care fac ca trenu` si cand nu le faci mare lucru. Problema e cand incepe sa tipe una de zici ca o tai... inevitabil ii zic sa taca din gura si evident ca se supara. Nu de alta, dar la 2-3 noaptea se aude in tot blocul, iar eu ma gandesc doar la tanti aia de la 3 care se va uita lung la mine a doua zi. Daca stateam la camin sau in chirie nu m-ar fi interesat... dar fufa pleaca intr-o saptamana si eu mai stau 10 ani cu vecinii astia. Plus ca nici mie nu mi s-ar parea normal cand vreau sa dorm sau sa vad un film sa tipe una ca disperata noaptea. La bloc e mai complicat... are cineva vreo solutie de sex pe silent?
xena
o fi vazut si el vreun filmulet.....
ce frustrat esti ! dupa cum vorbesti cred ca ai vazut femei doar in filme. nu mai comenta ca te dai de gol. ce spui tu nu exista.
saracul de tine
ce frustrat esti ! dupa cum vorbesti cred ca ai vazut femei doar in filme. nu mai comenta ca te dai de gol. ce spui tu nu exista.
femeia s-a nascut nesatula..shi cu ochii un pik strambi..o potzi observa pe fatza oricarei femei..sji toate astea pentru ca stau cu un ochi la pla sji cu un ochi la ce detzii ..oricata pla i-ai da tot nu o sa-i ajunga vreodata sji cu prima okazie care o va avea sa te insele te va insele..tot ce ii trebuie sa fie ea sigura ca nu va afla nimeni sji nu o sa se gandeasca de 2 ori sa o faca cu altu..asa cum e femeia asa e sji barbatu :)) celemai nesatule animale:)) daca cineva nu e de acord sa isi intrebe femeia sincer de cate ori i-a gresit in viatza...da..la biserika :)) nu acsa:)) o zi buna va doresc
pe centura
Efectul tunel rezultă din capacitatea unui obiect cuantic de a străbate o barieră de potential la scară atomică, fapt care ar fi imposibil după legile mecanicii clasice "strictu sensu". Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că funcţia de undă asociată unei particule, nu se anulează în zona barierei, ci se atenuează în cele mai multe situaţii de o manieră exponentială în această zonă. Dacă funcţia de undă nu devine matematic nulă la ieşirea din barieră, există o probabilitate ca particula in chestiune să traverseze această barieră de potential. Această probabilitate de traversare depinde de existenţa unor stări cuantice accesibile pentru particula respectivă de o parte şi de alta a barierei, precum şi de întinderea zonei ocupate de barieră.
si totusi?
ce e de facut la capitolul cu linistea? Nu ma consider vreun fel de zeu, dar pur si simplu sunt unele care fac ca trenu` si cand nu le faci mare lucru. Problema e cand incepe sa tipe una de zici ca o tai... inevitabil ii zic sa taca din gura si evident ca se supara. Nu de alta, dar la 2-3 noaptea se aude in tot blocul, iar eu ma gandesc doar la tanti aia de la 3 care se va uita lung la mine a doua zi. Daca stateam la camin sau in chirie nu m-ar fi interesat... dar fufa pleaca intr-o saptamana si eu mai stau 10 ani cu vecinii astia. Plus ca nici mie nu mi s-ar parea normal cand vreau sa dorm sau sa vad un film sa tipe una ca disperata noaptea. La bloc e mai complicat... are cineva vreo solutie de sex pe silent?
dirigentie
o vorba de pe strada o stiu toti ai mei cele mai multe nus femei
va spun eu ce
nu ar vrea sa auda si anume, ca nu ai bani
a
Ba ce dastea de retardati
decand lumea sjin pamantul..
femeia s-a nascut nesatula..shi cu ochii un pik strambi..o potzi observa pe fatza oricarei femei..sji toate astea pentru ca stau cu un ochi la pla sji cu un ochi la ce detzii ..oricata pla i-ai da tot nu o sa-i ajunga vreodata sji cu prima okazie care o va avea sa te insele te va insele..tot ce ii trebuie sa fie ea sigura ca nu va afla nimeni sji nu o sa se gandeasca de 2 ori sa o faca cu altu..asa cum e femeia asa e sji barbatu :)) celemai nesatule animale:)) daca cineva nu e de acord sa isi intrebe femeia sincer de cate ori i-a gresit in viatza...da..la biserika :)) nu acsa:)) o zi buna va doresc
am si eu o intrebare?
voi sunteti re tardate???ce comenturi sunt astea?...nu au nici o leg cu ce scrie articolul!!!!!femeile adevrate fac sex..cu un barbat care face dragoste cu ele!!!hahahaha
tirfele fac sex
Femeile integre sensibile finute fac dragoste . tirfele fac sex
.
Si mamica ta facea sex. O lua chiar si in gurita.