

Fetiţa Munţilor nu se dezlipeşte de mami
Ioana Georgiana Oseacă s-a născut în vârful muntelui, sub o stea norocoasă. Au trecut aproape trei ani de când Fetiţa Munţilor - cum a fost supranumită - a fost ajutată de oameni cu suflet mare să supravieţuiască în condiţii extreme.
Vremea a trecut, iar din bebeluşul firav, născut înainte de termen, Ioana s-a transformat într-o mândreţe de fetiţă. Maria Oseacă le mulţumeşte acum doctorilor şi salvamontiştilor care au luptat ca acest copil să rămână în viaţă.
Ioana Oseacă a devenit foarte frumoasă, robustă şi plină de viaţă. Fetiţei Munţilor îi plac florile, păpuşile şi pisicile. Mama ei, Maria (23 de ani), din localitatea Valea Doftanei, o priveşte cu dragoste şi se cutremură numai la gândul că micuţei i s-ar fi putut întâmpla ceva.
Îi plac florile, păpuşile şi pisicile
“E lumina ochilor mei, nu concep viaţa fără ea”, ne-a spus Maria Oseacă. După ce a suportat cu stoicism gura lumii, care a acuzat-o că a făcut un copil din flori, Maria a cunoscut, într-un final, fericirea. “Mi-am găsit un bărbat extraordinar, care mi-a acceptat copilul fără nici un reproş.
Se poartă frumos cu Ioana, parcă ar fi copilul său. Sunt foarte fericită, pot spune că acum familia mea este completă!”, ne-a mai mărturisit Maria.
Ioana-Georgiana nu se dezlipeşte de mama ei. Dacă e întrebată pe cine iubeşte cel mai mult pe lumea asta, îi înconjoară gâtul Mariei, o sărută pe obraz şi răspunde sfios: “Pe mami”. Copila e vioaie şi inteligentă şi abia aşteaptă să crească mai mare şi să meargă la “grădi”. Deseori, Maria se întoarce cu gândul în trecut, la data de 30 ianuarie 2007, când Ioana s-a născut pe un vifor
năprasnic, în vârful muntelui, la Cota 2.000.
“Eram cameristă la Cabana Piatra Arsă când m-au apucat durerile. Nu spusesem nimănui că sunt gravidă şi reuşisem să-mi ascund sarcina. Dacă nu erau doctorii lotului de caiac- canţ să mă ajute să nasc şi salvamontiştii, care s-au luptat cu natura să-i aducă lapte, pentru că eu nu am putut s-o alăptez, poate că acum fetiţa mea nu mai era pe lume. Îngerii au vegheat-o şi au făcut
ca aceste persoane extraordinare să fie la locul şi la timpul potrivit”, mai spune mama Ioanei.
Ei sunt cei care au salvat-o
Medicii lotului de caiac-canţ au adus-o pe lume
Pe Maria au apucat-o durerile imediat după miezul nopţii. Norocul ei a fost că în cabană se aflau loturile olimpice de caiac-canţ ale României. Au fost chemaţi cei doi medici, Ioan Stoian şi Vente Varafcă. “A fost o naştere simplă. Afară urla vântul, dar înăuntru totul a fost ok”, a povestit medicul Ioan Stoian.
Salvamontistul i-a dus hrană pe viscol
![]()
Daniel Niţoi (46 de ani) lucrează la Serviciul Salva- mont Sinaia. “Mi s-a spus că la Cabana Piatra Arsă (foto medalion) s-a născut un copil şi că are nevoie de hrană. Am cumpărat lapte praf şi, pe un ger de -20 de grade, am mers pe schiuri drumul până la Cota 2.000”, ne-a povestit Daniel .
Doctorul a cărat-o în braţe până la maternitate
Din cauza viscolului şi a zăpezii, medicul şi asistenta de la Ambulanţa Sinaia au ajuns la cabană după 17 ore de mers cu snowmobilele. Dr. Ciprian Fluieraş a înfăşurat- o pe Ioana într-o folie izotermă şi a purtat-o tot timpul în braţe, până când a ajuns cu ea, în siguranţă, la maternitatea din Ploieşti.


















6718

















Tragedie mare în familia Răscol din Târgu Jiu, judeţul Gorj. [...]
Părinţi, vi se pregăteşte ceva! În cazul în care proiectul de [...]
Fetiţa de 12 ani din Anina, Caraş- Severin, care sâmbătă a fost [...]










bah...
ba tu nu ai minte...pai daca lumea vrea sa o ajute...ce ai tu cu asta....sau ti-e frica ca nu primesti tu ....sau mai e o chestie...poate sunteti chiar de la redactie si va e frica ca va ia astia reportajul....da-va draq de idioti....
Chiar doar idioti sunt in tara asta? Cine ti-a dat tie dreptul si ideea cretina sa-i scrii adresa, s-o faci publica? Tu nu te gandesti la eventuale consecinte? Sa fiu in locul mamei copilului te-as angaja body guard 24/24, sa te inveti minte.
dar tu nu gandesti deloc?
Chiar doar idioti sunt in tara asta? Cine ti-a dat tie dreptul si ideea cretina sa-i scrii adresa, s-o faci publica? Tu nu te gandesti la eventuale consecinte? Sa fiu in locul mamei copilului te-as angaja body guard 24/24, sa te inveti minte.
Str. Setu Nr. 1266, Comuna Valea Doftanei, Sat Tesila, Jud. Prahova.
O mama eroina....
Sunteti atat de rai si va place atat de mult sa va bagati in viata altora,doar cu vorbe urate si barfa! Haideti sa va spun ceva: m-am casatorit din dragoste,am trait 7 ani cu un om minunat,cel mi bun barbat,nu m-a batut,nu m-a inselat,nu m-a injurat. facem totul impreuna! Ne-am dorit un copil si l-am conceput.Dar,intre timp,sotul meu,un om cu o functie respectabila,a deveni dependent de heoina. Famila perfecta s-a destramat! Minunea mea de numai un an, poate nu va stii niciodata cum este sa traesti intr-o famile adevarata,sa stai la masa cu mami si tati,sa te simti protejata de tati cel puternic in fata copiilor rai,sa iti fie teama de dojeneala lui tati cand vine acasa. Tati e ca un strain acum!Drogurile ni l-au furat!Nu conteaza daca concepi un copil din iubire,aventura sau prostie, ideea e sa lupti pt el si sa te sacrifici, ceea ce mama ei a facut.JOS PALARIA!Si ptr Salvatori!Doamne ajuta!
adresa fetitei
Str. Setu Nr. 1266, Comuna Valea Doftanei, Sat Tesila, Jud. Prahova.
da ,ma emotioneaza intotdeauna faptele bune ale oamenilor,bravo lor(stiu ca e putin spus)asa ceva nu vezi la tot pasul
SA-I TRAIASCA INGERASUL!!!
CU CINE A FACUT-O CU CINE N-A FACUT-O, FETITA ESTE DELICIOASA, SA-I TRAIASCA! DACA AR FACE TOTI ASEMENEA COPII FRUMOSI AR MAI FI CEVA! AS DORI ADRESA SA-I TRIMIT O PAPUSICA FRUMOASA ACESTEI FETITE ADORABILE! MACAR O CRESTE SI NU A ABANDONAT-O CUM FAC UNELE...BRAVO EI!
SA-I TRAIASCA INGERASUL!!!
CU CINE A FACUT-O CU CINE N-A FACUT-O, FETITA ESTE DELICIOASA, SA-I TRAIASCA! DACA AR FACE TOTI ASEMENEA COPII FRUMOSI AR MAI FI CEVA! AS DORI ADRESA SA-I TRIMIT O PAPUSICA FRUMOASA ACESTEI FETITE ADORABILE! MACAR O CRESTE SI NU A ABANDONAT-O CUM FAC UNELE...BRAVO EI!
alba ca zapada!
Cred ca trebuie sa ti se spuna "neagra ca smoala "!
cita prostie
cam inconstienta fetita asta...gravida si nu spui la nimeni..!! si cica au fost ingerasii ...mare ti-e gradina Doamne
banele se vede k esti d la tara sa fie si q un bischetar facuta fetita important e ca e iubita de mama.dar dumnezeu stie sa resplateasca si vorbele asa ca mai gandeste inainte sa afirmi ceva dar pe tine nu teao invatat ai ati ce e respectul fata de alti. JOS PALARIA!!! pentru mamica si pentru cei care au salvat fetita si iau dat o sansa la viata.
un inger
oameni fara suflet bravo ei ca nu a avortat si ma bucur ca nu a tinut cont de parerea la oameni si a dus sarcina pana la capat si a adus pe lume un ingeras sa ai parte numai de bucuri din partea la copilu tau ioana
JOS PALARIA!!!
Voua, facatorilor de minuni, care ati facut un miracol, jos palaria! Frumos a spus cineva inainte, asa veva sa se dea la televizor! Fapte inaltatoare in fata lui Dumnezeu si demne de tot respectul din lume! Dumnezeu sa va aiba in paza, sa traiti multi si fericiti ani! Micuta sa iubeasca muntele toata viata ei!
IOANA - FULG DE NEA
Asa imi place sa-i spun Ioanei : FULG DE NEA.Pentru ca asa a venit pe un varf de munte.Dar INGERII care au fost acolo nu au lasat-o sa se topeasca. MA INCLIN IN FATA LOR ! Pentru ea si mamica ei Dumnezeu sa le ocroteasca si sa le dea putere sa treaca peste toate incercarile vietii. Toate rautatile care se spun pe seama Mariei palesc in fata a ceea ce au facut TOTI CEI CARE AU AJUTAT-O !
ea este vedeta
salut fetita si oamenii care au salvat.....ei sunt eroi care face cat vedetele de 1 leu....asa subiecete sa datii asa....nu vede care isi arata chiloti pe strada si sani care sunt mai mari sau mai mici
STIMA SI RESPECT
DEOSEBITA STIMA SI RESPECT, IN FATA ACESTOR OAMENI. DUMNEZEU SA LE DEA SANATATE SI VIATA LUNGA, SA-I FEREASCA DE TOT RAUL DIN ACEASTA LUME. LA FEL SI MICUTEI NASCUTA, ALATURI DE MAMICA EI, DE CEI CE-O INDRAGESC SI O IUBESC. TU ALA, CARE SCRI CE SCRI, SEMNAND "BANEL" ESTI UN DEZAXAT MINTAL, NUMAI OM NU TE POTI NUMI. SA-TI FIE RUSINE. POSIBIL SA FII TU, ALA, CARE O CUNOSTI PE MAMA MICUTEI, AI FACUT CE-AI FACUT SI AI ABANDONAT-O, ASCUNZANDU-TE DE OBLIGATII.
MINUNATI DOCTORII CARE AU AJUTAT-O
BRAVO LOR!SA=I TRAIASCA
rautatea oamenilor poceste chipul vietii
pana nu se va schimba aceasta mentalitate rautacioasa .pana ce oamenii nu-si vor potoli ura,rautatea si prostia,nu vom reusi sa fim o tara la cote inalte de trai si civilizatie.
Hmm
Sigur nu cu tine banele...tu esti impotent si sus si jos...:)))))
Nici nu stie cu cine a facut copilul ca un turist client a pacalit-o adica i-a tras-o pe la spate fara caciula pe belingher
un copil frumos
ce copil frumos! :) comentariile unora sunt de-a dreptul penibile! maica-sa putea s-o faca cu cine dorea, important e ca acest copil exista! Si asta e minunat!
Esti un tzigan borat !
Moarte tziganilor !
Nici nu stie cu cine a facut copilul ca un turist client a pacalit-o adica i-a tras-o pe la spate fara caciula pe belingher
asa da
bravo bravo tuturor din echipa de caiac-canoe si salvamontistilor
CAMERISTA valaha
Nici nu stie cu cine a facut copilul ca un turist client a pacalit-o adica i-a tras-o pe la spate fara caciula pe belingher