Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de autobuze electrice, care vor circula în centrul Capitalei

27 iunie 2017 12:25

Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de autobuze electrice, potrivit unui proiect ce va fi dezbătut în ședința de vineri, 30 iunie, a Consiliului General al Municipiului București. 

Proiectul privind achiziția a 100 de autobuze electrice şi staţiile de încărcare aferente se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 30 iunie, a Consiliului General al Municipiului București. Potrivit expunerii de motive, „prin dotarea RATB cu un număr maxim de 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborâtă, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori şi baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor în centrul municipiului Bucureşti, deoarece autobuzul electric este „zero” emisii poluante şi, de asemenea, tracţiunea electrică oferă un mers silenţios, fără şocuri la demaraj şi la frânare şi, practic, se reduc zgomotul şi vibraţiile în zona centrală, se va asigura creşterea calităţii, respectiv aplicarea planului de calitate a aerului, conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi reducerea impactului asupra mediului prin aplicarea acestui obiectiv operaţional”.

Consultă AICI proiectul pentrui achizția celor 100 de autobuze electrice

Gabriela Firea anunțase, săptămâna trecută, la bilanțul primului an de mandat, că Primăria Capitalei va demara un studiu de fezabilitate privind achiziția de autobuze complet electrice, așa cum este prevăzut în PMUD 2016-2030, care va stabili indicatorii economici și modul de implementare pe termen mediu a acestui proiect în condiții de eficiență economică.

„Autobuzele vor fi cu tracțiune complet electrică cu baterii electrice combinate cu baterie de supercapacitori, vor avea podeaua complet coborâtă pe toată lungimea și aer condiționat. Încărcarea bateriilor electrice se va face în stații fixe și de la rețeaua de contact pentru alimentarea tramvaielor și a troleibuzelor. Avantaje: emisii poluante zero, mers silențios fără șocuri la pornire și la frânare, reducerea zgomotului și a vibrațiilor. Autobuzele electrice vor fi introduse pentru început pe liniile care străbat zona centrală și cartierele dens populate”, spunea Gabriela Firea, potrivit b365.ro.


Citește și: Veste bună pentru bătrâni! Cu cât cresc pensiile de la 1 iulie

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro