Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Monica Bîrlădeanu a recunoscut că, pentru a studia mai mult și, mai ales ce trebuie, a plecat în Los Angeles pentru cursuri: „mi-e rușine că sunt o (…)”.

Vezi video:

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

VLAD, serialul în care joacă Monica Bîrlădeanu, a ajuns la sfârșit

Ultimul episod din serialul românesc VLAD a fost difuzat luni, 6 decembrie, pe PRO TV, după patru sezoane şi 52 de episoade. Potrivit TVMania, personajului principal, Vlad Pop (Adrian Nartea), i-a venit rândul să se răzbune.

Pe parcursul a patru sezoane, eroul principal a arătat modul în care viața lui s-a schimbat după ce Ștefan și Leo, cei mai buni prieteni ai săi și Eliza, singura lui iubire adevărată, l-au trădat și l-au lăsat să putrezească în închisoare, pe nedrept.

Ajutat de Ghiviriga, Toteanu și Fira, Vlad i-a adus la un loc pe Leo, Ștefan și Eliza, cei trei care l-au vândut pentru a-și face viața mai bună. Și le-a spus ceea ce aștepta de la momentul în care a fost închis pentru o faptă de care nu a fost vinovat.

În final, Eliza a sărit în fața glonțului tras de Ștefan pentru a-l salva pe Vlad, iar Leo l-a împușcat pe Ștefan fără a sta pe gânduri. Toteanu și-a găsit astfel vinovatul, iar Vlad, liniștea.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Observatornews.ro
Variola maimuţei: cât de letală este boala care se răspândeşte tot mai rapid în lume
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
Știrileprotv.ro
O femeie a fost bătută cu sălbăticie de un bărbat furios, într-un supermarket din Maramureș
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“