Ciprian Marica vorbeşte foarte rar despre viaţa lui privată, pentru că, spune el, oamenii trebuie să fie mai interesaţi de ce face în teren decât acasă. “Sunt în Germania, probabil că ştiţi că abia m-am transferat la Schalke 04 şi încep pregătirile. Am stat o vreme pe bară, iar acum trebuie să recuperez. Sunt preocupat în primul rând de cariera mea”, ne-a declarat Marica.
Fotbalistul, care tocmai s-a ales cu 3 milioane de euro când a semnat cu echipa din Bundesliga şi va mai primi încă 2,5 milioane de euro pe an, afirmă că relaţia lui cu Ilinca Vandici merge foarte bine, în ciuda zvonurilor. “Nu obişnuiesc să vorbesc despre relaţia mea cu Ilinca, ţine de viaţa mea privată. Pot să vă spun că suntem tot împreună şi că nu ne certăm atât de des pe cât se scrie”, ne-a mărturisit Ciprian, care a ţinut să precizeze că nu o cunoaşte pe Andreea Podărescu, cea cu care presa l-a cuplat recent.
“Sunt deranjat de faptul că se spune despre mine că am fost într-un club unde m-aş fi dat la o brunetă. Probabil că am fost confundat cu altcineva. Eu nu am fost în acel club şi nu o cunosc pe bruneta aceea”, a încheiat Marica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.