Bărbatul spune că între el și Mădălina au existat sentimente puternice, chiar dacă el era însurat.
„Mădălina avea un păr lung până la talie, blond șaten și am rămas plăcut impresionat de ea. M-am interesat în stânga și în dreapta ca să aflu cine este și apoi am devenit iubiți. Mădălina știa că sunt căsătorit, pentru că soția mea lucra tot acolo. Ne-am iubit foarte mult și urma să ne căsătorim, însă ea voia să devină cântăreață, iar eu eram mereu plecat. Ne-am despărți pentru că stătea mai mult la Ploiești și eu am plecat în Cuba”, a declarat Dragoș Iacobini, marți, în emisiunea „Acces direct”, precizând că a rămas prieten cu Mădălina și nu crede că aceasta s-a sinucis.

Ne-am revăzut după după 9 ani de la despărțire. Am mers la o lansare a ei și a rămas mută când m-a văzut. Era căsătorită cu Șerban Georgescu. Apoi, când a divorțat mi-aspus că a făcut un lucru bun. L-am cunoscut și pe Mircea petru și mi-a spus că îl iubește, că vrea să să mărite și să facă mulți copii. Eu i-am spus că dacă face un băiat să-i pun numele Dragoș. Ultima dată am văzut-o în iarna, după ce a născut. Era foarte fericită, iubea viața, nu era capabilă să se otrăvească”, a adăugat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.