Nerăbdător să tranşeze lupta, „Mister KO” i-a aplicat o directă de stânga încă din prima rundă, însă Jean Paul a dus-o pe picioare. Din runda secundă, Bute a variat meniul de lovituri pe care i le-a servit adversarului său: combinaţii dreapta-stânga, upercuturi cu stânga la corp şi croşee fulgerătoare de dreapta, iar nefericitul Paul a început să se clatine.

În runda a treia, Lucian a arătat de ce este considerat cel mai bun luptător corp la corp, reuşind câteva lovituri superbe. Gongul care a anunţat startul rundei a patra i-a amintit lui Mendy că este challenger la titlul mondial şi a încercat câteva lovituri, dar Bute le-a evitat fără prea mari probleme.

Chiar înainte de finalul unei runde în care a fost dominat, „Mister KO” a evitat elegant o directă de dreapta a lui Mendy şi i-a dat un croşeu de stânga cu care l-a trimis în lumea viselor. Arbitrul nici măcar nu l-a mai numărat pe nefericitul francez, iar Bute, care şi-a apărat pentru a opta oară centura de campion mondial IBF la supermijlocie a ridicat mânile, victorios, spre cer: „Sunt mândru că sunt român!” a urlat campionul nostru.
Vezi cum a decurs meciul!
Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.