Brigitte Sfăt, ajutată de naşi, patronii hotelului unde au aceasta a făcut nunta cu Ilie Năstase, a pregătit în cel mai mic detaliu marele eveniment. A avut grijă mai ales la ţinuta pe care o va purta în seara cu pricina, dar şi la modul în care s-a coafat şi s-a machiat.
Şi, dacă toată lumea a admirat-o, bruneta primind numai complimente de cum a coborât în rochie de mireasă din camera de hotel, Ilie tot a avut ceva de comentat. Se pare că fostului lider al tenisului mondial nu i-a convenit faptul că soţia lui a ales să poarte gene false.
„Îmi place mireasa, îmi place şi rochia, nu-mi plac genele astea false pe care şi le-a pus”, a comentat Ilie, când a văzut-o pe Brigitte, conform imaginilor difuzate la Pro TV, în cadrul emisiunii „La Măruţă”.
Sâmbătă, Ilie Năstase a făcut nunta cu Brigitte Sfăt, cea cu care s-a căsătorit civil în iunie 2013.

4 neveste din 400 de iubite

Ilie Năstase şi-a trăit viaţa din plin şi a avut succes atât pe terenul de tenis, cât şi în viaţa privată. În autobiografia sa scrie că s-a culcat cu 2.500 de iubite, însă imediat după publicarea cărţii, Nasty a declarat că numărul a fost mult exagerat, 400 fiind mai aproape de realitate. Ei bine, dintre cele 400, numai 4 au fost suficient de norocoase cât Ilie să le ducă la altar.

DOMINIQUE GRAZIA. Ilie s-a căsătorit pentru prima dată cu Dominique Grazia, în 1973, după ce a cunoscut-o la turneul de tenis US Open. După doi ani, a venit pe lume Nathalie, primul copil al tenismenului. Cei doi au divorţat în 1980.
ALEXANDRA KING. În 1984, Ilie s-a căsătorit cu americanca Alexandra King. Au înfiat împreună doi copii, Charlotte Alessandra (23 de ani) şi Nicholas (26 de ani). S-au separat în 2003.
AMALIA NĂSTASE (2004- 2010). Cea de-a treia soţie a lui Ilie Năstase a fost românca Amalia Teodosescu. S-au căsătorit în 2004 şi s-au separat în 2010, după şase ani de mariaj. Amalia i-a dăruit fostului campion două fetiţe: Alessia (9 ani) şi Ema (7 ani).
Citeşte şi:

  • Brigitte și-a schimbat religia de dragul lui Ilie?
  • MOMENT DE CASCADORII RÂSULUI la NUNTA lui Ilie Năstase! Vezi ce CUNOSCUT FOST SPORTIV S-A FĂCUT DE BAFTĂ!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.