Surse judiciare au declarat anterior că procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui George Bălan, membru al CSM, fost vicepreşedinte al Consiliului, şi a consilierului acestuia, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general în perioada mandatului lui Ilie Botoş. Bălan şi Marcel Sâmpetru şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României.
Primele reacţii ale lui Ponta au venit pe Twitter, unde premierul a spus, în engleză, că nu vrea să aibă nimic de-a face cu alegerea conducerii DNA a şi a Procurorului General, iar pe Facebook a scris  că urmează o nouă zi de manipulări şi minciuni şi că nu se poate coabita cu Traian Băsescu.
Premierul a declarat de mai multe ori în ultima perioadă că procurorul general al României şi şeful DNA trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii, fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării.

UPDATE

„România liberă” publică, în ediţia sa online,  transcrierea unei convorbiri telefonice dintre procurorul Bălan, învinuit de trafic de influenţă, şi premierul Victor Pontat. Practic, premierul a „picat pe tehnică” (procurorul Bălan era interceptat din februarie şi, la un moment dat, a vorbit la telefon cu Ponta, căruia i-a solicitat o întâlnire). Iată discuţia:
„George Bălan: Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?
Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?”
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.