Oana și Pepe
În urmă cu opt de ani Oana Zăvoranu zile și-a găsit perechea, un bărbat cel puțin la fel de acid ca și ea. Se pare însă că personalitatea puternică a celor doi a dus la un dezastru, ei aflându-se în prezent în pragul unui divorț, care, inevitabil implică un nou scandal în care este implicată vedeta.
Potrivit Oanei, ruptura dintre ea și Pepe a survenit tocmai din cauza unui scandal care i-a măcinat acesteia viața: cel cu mama sa, care durează de ani de zile și din cauza căruia nu și-a dorit niciodată un copil.
Dar acesta nu e prima dată când Oana și Pepe susțin că divorțează. Cei doi au mai declarat o dată că se desparte, motivul fiind un presupus sărut al brunetei cu un angajat al postului OTV. Ulterior însă, cei doi au recunoscut că nu a fost decât o farsă

Oana și Mariora Zăvoranu
Certurile dintre Oana Zăvoranu și mama ei au fost extrem de mediatizate, iar injuriile și jignirile dintre cele două au fost nenumărate de-a lungul timpului. Motivul disputei interminabile a fost, se pare, averea pe care au avut-o de împărțit după moartea tatălui vitreg al Oanei. În timp, totul a degenerat și vedeta și-a suspectat mama pentru moartea tatălui.

Scandal intreminabil între Oana și cârcotași
Dar acestea nu sunt singurele scanadaluri în care a fost implicată Oana Zăvoranu. Un adevărat război există între ea și cei doi cârcotași, Șerban Huidu și Mihai Găinușă, care au criticat-o de mai multe ori în emisiunea lor. Cei trei s-au atacat reciproc de-a lungul timpulu, ajungând chiar să se jignească în mod evident de fiecare dată când au avut ocazia.
Monica Columbeanu și Simona Sensual, date afară din platou
Un alt război, ce-I drept nu la fel de lungi ca cele precedente, l-a purtat Oana Zăvoranu cu Monica Columbeanu, aflată și ea acum într-un proces de divorț.
Disputa dintre cele două a luat naștere în platoul emisiunii „Pact cu diavolița” , de la KanalD, unde Monica a cerut să nu fie făcute publice câteva secvențe cu ea care nu o avantjau. În acel moment, Oana și-a pierdut răbdare și a dat-o afară din platou pe invitata sa, pornind astfel un adevărat tărăboi care a durat săptămâni în șir.
Monica Columbeanu nu a fost singura izgonită din platou de Oana Zăvoranu. Și Simona Sensual a avut parte de același tratament în cadrul emisiunii „Oana Zăvoranu Show” de la OTV, pentru că realizatoarea emisiunii a considerat că blonda are „aere de divă”.
Ana Maria Prodan a apelat la ajutorul lui Pepe
După ce Oana Zăvoranu a făcut-o cu ou și cu oțet pe Ana Maria Prodan , susținând că i-a cerut 500 de euro ca să apară în emisiunea ei, impresara i-a cerut ajutorul lui Pepe, rugându-l să-și liniștească soția și s-o determine să înceteze cu jignirile la adresa ei
Cătălin Măruță, acuzat că plătește vedetele pentru a fi prezente în emisiunea lui
Nici Cătălin Măruță nu a scăpat de o ceartă cu Oana Zăvoranu. Realizatorul emisiunii Happy Hour a fost acuzat de brunet că, prin intermediul „dă bani grei vedetelor pentru a veni în emisiunea lui”, spre deosebire de ea, care nu plătește celebritățile invitate în emisiunea pe care la monetul respective o modera la OTV.
Și-a agresat menajera
O altă victimă a Oanei Zăvoranu a fost chiar menajera vedetei. Deși bruneta susține că toți angajații ei sunt obligați să semneze contrecte de confidențialitate, într-un final a ieșit la iveală faptul că Oana „și-a bătut menajera cu blugii în cap”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4682bf9552dc09c080fb55e86e6b1e3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b7f309bccde5203db2e123564dd0e83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b0a94050a52d998364d45faae5b8408e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10e21a72c46f7e25fbb098519aaabaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e734f575bda29d001486ab27b55a8cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e3837964f057eec92769fd9412500c9a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f673c39634890b9c4144326fb064b71e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1304e4be58b96496e7a807e30fead70a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cd52fd301994ae33bdf3704984970346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_28fa6fb9c1c04657d6baa061eaf45069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a6dab4df023dcac74ab6c45c003c1ba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/florin-manole-rade-de-siegfried-muresan-in-pline-negocieri-pentru-legea-salarizarii-e1784375633898.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-nu-cred-ca-a-avea-un-sef-civil-la-sri-e-asa-important.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mihaela-radulescu-primul-paste-fara-felix-baumgartner-si-mama-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/culita-sterp.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5610701a4f9b76aa644ff25e8ece42e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ion-ceban-adrian-vestea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/florin-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-care-doarme.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-19-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pisica-scaun-taverna-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/haine-albe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/obezitate-depaseste-subponderabilitate-tineri-intreaga-lume-punct-cotitura-e1757483028362.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/07/ce-nume-se-sarbatoresc-de-sfantul-ilie--cui-ii-spunem-la-multi-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-pastram-vedeturile-proaspete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/07/sfintul-ilie-obiceiuri-si-traditii-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fabrica-de-bere-artizanala.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piscine-caini.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dan-cimpean.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cristian-topescu-a-comentat-cand-nadia-comaneci-a-luat-10-la-montreal-1976-otovideomaster-480p.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rating-romania-botswana-geminigeneratedimagecza4z6cza4z6cza4-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/disclosure-day-profimedia-1110791700.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nostalgici-dupa-ceausescu-comunism-profimedia-0585790561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/new-project-3-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.