Editorial de Claudiu Săftoiu. Zoe Petre – înaltul consilier politic al națiunii române

01 septembrie 2017 23:30

Moartea doamnei profesor Zoe Petre – profesor universitar, istoric, scriitor și publicist, decan, consilier prezidențial, conștiință națională vie și cărturar devotat, este vestea tristă a începutului de weekend. Retrasă în ultimii ani din dezbaterile publice, curajoasa Zoe Petre a fost un reper de atitudine bătăioasă, rațională și politicoasă, în anii grei de democrație chinuită prin care am trecut. Destinul public al acestui mare om de cultură, mare pedagog și mare cetățean al țării sale merită atenția celor care au trăit politica și vremurile de după 90. Pentru că Zoe Petre este un simbol politic distinct, asociat cu prima guvernare de dreapta din România post-comunistă, a Convenției Democratice, și a primului președinte de dreapta, Emil Constantinescu.

Zoe – fii bărbată! Și așa a fost Zoe Petre în politică

Descendentă a unor familii de intelectuali români foarte influenți în perioada interbelică, educată în spiritul academic francez al timpurilor, Zoe Petre s-a format printre mințile luminate ale familiei și ale anturajului familiei, la răscrucea dintre capitalismul interbelic și comunismul socialist de după 1945. Cariera profesională impecabilă și angajamentul de dreapta ferm, după 1989, au profilat-o printre cei mai importanți intelectuali români contemporani. Ceea ce a surprins mereu la doamna profesor a fost atitudinea fermă și tonul răspicat cu care a tranșat subiectele timpului, formulând fără menajamente aspre judecăți de valoare despre oameni politici și acțiunile lor.  Zoe Petre a fost unul dintre puținii intelectuali din preajma lui Emil Constantinescu care a avut continuitate ca intelectual public, mult după ce echipa președintelui Constantinescu, cu tot cu președinte, a părăsit Palatul Cotroceni.

Exceptând domeniile de specialitate și mediul intelectual care îi acordau pe merit locul onorant de profesor emerit și de cărturar reputat, despre Zoe Petre s-au scris mii de articole contestatare în presa politică. Multe dintre ele au fost calomniatoare, injurioase, cu atacuri la persoană incalificabile. Zoe Petre a fost personajul preferat al lui CV Tudor, care îi făcea portrete deplorabile în ”România Mare”. Presa naționalistă și intelectualii naționaliști au făcut din decanul Facultății de Istorie o marotă monstruoasă: cum că ar fi o ”evreică codoașă”, sau că ar fi fost ”vândută” americanilor, rușilor, nemților, ungurilor și lui Soros în același timp, că ar fi ”amanta” lui E. Constantinescu, că ar fi o profesoară ”, sau o profitoare perfidă a regimului comunist, etc.

Prin malaxorul de dejecții politice

Malaxorul de dejecții de presă politică în care a fost băgată și pe care l-a avut de înfruntat, în neînduplecata sa luptă pentru democrație și valori în România, este nota de plată pe care Zoe Petre a achitat-o în timpul vieții, în schimbul unei posterități cu siguranță gratifiante. Puțini știu cu câtă detașare privea doamna Zoe Petre calificativele publice nedrepte care i se aplicau. Tot puțini sunt aceia care s-au delectat cu debordantul său simț al umorului, cu fina sa autoironie, cu generoasa umanitate care reieșeau din conversațiile sale purtate de la om la om – un regal de inteligență, de bună dispoziție și de reflexie profundă despre tot și toate. Istoricul Zoe Petre i-a disprețuit profund pe politicienii deghizați în mari democrați și progresiști, cei care au frânat cât au putut evoluția României, de la mineriade încoace. Și le-a spus asta în față lor, și acoliților lor. Nu a ezitat să se delimiteze public și de o seamă de intelectuali. Zoe a  aprins incendii, peste mai tot locul pe unde a trecut: la televizor, la gazetă, în cercurile academice. Hotărât lucru,  a căutat-o cu lumânarea. Dar a făcut-o în numele unor crezuri adânci, în numele unor valori reale, românești și occidentale. Pentru acesta, numele Zoe Petre va rămâne un reper unic de consiliere politică națională.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicenilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).



 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro