4 din 10 tineri lasă abilități pe care omenirea le are de peste 5.500 de ani să dispară: „Parcă… nu există”

Scenele care spun totul: „Cum se face G de mână?”

Fenomenul se vede în situații obișnuite. Un tânăr de 19 ani la bancă se chinuie să semneze un formular pentru că este obișnuit doar să „semneze” trăgând degetul pe sticlă. Un student preferă să imprime slide-urile de la curs pentru că scrisul de mână este „prea lent” și „îl doare încheietura mâinii”.

O profesoară din Marea Britanie a povestit că, atunci când le-a cerut elevilor de clasa a IX-a să scrie o pagină întreagă cu pixul, mai mulți s-au oprit la jumătate, cu degetele înțepenite și ochii mari. 

„Cu toții am trecut prin acel moment în care realizezi că un simplu act fizic pare ciudat de străin.”

Scrisul de mână „stă la marginea imaginii, ca un filtru învechit pe care nimeni nu-l mai alege”.

Într-un liceu de lângă Chicago, un profesor îi roagă pe elevi să scrie de mână, pentru că nu funcționează Wi-Fi-ul.

„Hai să scriem asta de mână”, spune profesoara. Gemete se aud prin cameră. O fată își ține stiloul ca și cum ar fi un instrument minuscul și nefamiliar, undeva între bețișoare și o săgeată.

Un băiat ridică mâna: „Putem să-l tastăm mai târziu? Scrisul meu de mână parcă… nu există.”

Pe birouri, caietele liniate rămân aproape goale un minut lung și stânjenitor.

Apoi cineva întreabă: „Stai puțin, cum se scrie un G cu literă mare, cursiv?”

Ce pierdem când tastăm totul

Specialiștii în neuroștiințe atrag atenția că scrisul de mână activează mai multe zone ale creierului decât tastarea. Există o buclă senzorială: atingerea stiloului, mișcarea încheieturii, modelarea lentă a fiecărei litere.

Când acea buclă dispare, se schimbă și modul în care procesăm ideile. Ecranele optimizează viteza. Hârtia ne obligă să zăbovim. Scrisul de mână a fost mult timp canalul implicit pentru comunicare profundă: scrisori, jurnale, notițe, confesiuni.

Astăzi, o mare parte din acestea trăiesc în mesaje scurte, chaturi care dispar și emojiuri cu reacții rapide.

Cercetări realizate în Norvegia și SUA arată că elevii care învață literele prin trasare și scriere dezvoltă conexiuni neuronale mai puternice decât cei care doar tastează. Scrisul de mână nu înseamnă nostalgie, ci procesare cognitivă mai profundă.

Un studiu recent al Universității Norvegiene din Stavanger dezvăluie că generația Z pierde o abilitate pe care oamenii o au de 5.500 de ani. Concret, 40% dintre elevi și-au pierdut capacitatea de a scrie de mână.

De la tăblițele de lut la cloud

Oamenii scrijelesc simboluri de peste 5.500 de ani, de la tăblițele sumeriene până la caietele adolescenților pline de versuri și emoții. 

De-a lungul istoriei, scrisul de mână a fost un ritual de trecere: nu făceai parte pe deplin din lume până nu puteai să-ți scrii numele.

Generația Z este prima generație care poate trăi, studia, munci și comunica fără să umple vreodată o pagină cu propriul scris.

Maya, 17 ani, a realizat acest lucru când a găsit scrisorile bunicii sale. 

„Nu am așa ceva”, a recunoscut ea. Sentimentele ei trăiesc în mesaje WhatsApp și în fotografii care dispar. 

„Nicio cutie de pantofi. Nicio stivă de caiete. Doar un cont în cloud.”

Aici apare costul discret: notițele scrise de mână încetinesc timpul, iar lentoarea este locul în care apare reflecția.

Poate fi salvat scrisul de mână?

Soluția nu este interzicerea ecranelor, ci echilibrul. Specialiștii vorbesc despre „regula unei pagini”: o pagină scrisă de mână pe zi sau pe săptămână, fără presiune și fără corectură.

Mulți tineri evită scrisul pentru că se simt judecați: „Scrisul meu e urât.” „Sunt prea lent.” „Arată copilăresc.” Perfecțiunea nu este scopul. Important este contactul dintre mână, pagină și gând.

Lucas, 21 de ani, descrie diferența astfel: „De fiecare dată când scriu ceva de mână în loc să tastez, observ că gândurile mele se schimbă. E ca și cum creierul meu nu mai sprintează și începe să meargă. Îmi amintesc ce simt cu adevărat, nu doar ce pot încadra într-o legendă.”

Comunicarea profundă, adevărata abilitate pe cale de dispariție

Teama că generația Z își pierde scrisul de mână ascunde, de fapt, o altă teamă: pierderea comunicării lente și deliberate. Mesajele lungi. Mesajele care nu dispar în 24 de ore. Urmele fizice ale unei persoane într-un anumit moment al vieții.

Ecranele se aprind și se sting. Conturile pot fi șterse. Însă, un caiet uitat într-un sertar poate supraviețui deceniilor.

Generația Z nu simte mai puțin. Trăiește mai mult, mai repede și pe mai multe canale simultan. Problema nu este lipsa emoției, ci lipsa spațiului pentru a o așeza.

Un stilou nu va rezolva toate diferențele dintre generații. Dar poate încetini suficient ritmul pentru a permite apariția unui alt tip de onestitate pe pagină. Uneori, asta e tot ce are nevoie o abilitate veche de 5.500 de ani pentru a rămâne vie.

În unele școli din SUA, scrisul de mână cursiv a fost reintrodus ca materie obligatorie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE