Ce ar fi trebuit să rezolve elevii la Limba română pentru o notă de cinci

Comentează
Elevi care dau bacalaureatul

Elevii care au dat Bacalaureatul la Limba și literatura română puteau lua foarte ușor o notă de cinci. „Punctele pot fi adunate; puțin de aici, puțin de acolo. Chiar și la subiectul trei ar fi putut obține puncte prețioase, iar asta pentru că cele două opere sunt extrem de accesibile”, a explicat pentru Libertatea profesoara de Limba română Ruxandra Achim.

Profesor: „Enunțurile corecte înseamnă zece puncte”

„Pentru o notă de cinci, la primul subiect elevii ar fi trebuit să indice sensul cu grijă ca răspunsurile să fie tot timpul în enunțuri. Răspunsul în enunțuri înseamnă un punct, enunțul corect înseamnă încă un punct. Adică doar din faptul că ai formulat în enunțuri și acelea au fost corecte, primești câte două puncte la fiecare. Deci, practic, 2 x 5 înseamnă 10 puncte din 50, ceea ce e extrem de important. După aceea, la sensurile cuvintelor, acolo ar fi putut să-și dea seama din text fără probleme”, a explicat profesoara consultând baremul.

„La o caracteristică a profesorilor, subiectul 2, iarăși eu zic că în text era foarte limpede. La subiectul 3, la fel, nu știu dacă știu ei ce înseamnă crepuscul, aici s-ar putea să mai greșească, deci aici ar putea să piardă puncte, vreo două, pentru că două puncte sunt date pentru transcriere”. La explicarea unui motiv, la subiectul 4, ar fi putut din nou să piardă două puncte pentru explicarea nuanțată. „Adică doar dacă amintesc ceva, iau un punct”.

Paradoxal ar fi subiectul 2, consideră profesoara Ruxandra Achim, unde indicațiile autorului sunt foarte la îndemână. „Adică ele sunt vizibile în text. Ar fi putut să puncteze la 1A din 30 de puncte, hai să zicem ar fi luat 25 și la 1B, acolo unde sunt 20 de puncte, cred că un 5-10 puncte tot ar fi putut să obțină”.

Dacă ar fi știut cât de cât operele, și-ar fi asigurat lejer o notă de trecere

Elevii ar putea împușca lejer o notă de 5 și din subiectul trei, cel mai dificil. „Dacă ar fi cunoscut cele două opere, ar fi putut, de asemenea, să prezinte câte ceva despre personaj sau măcar câte un reper de structură-compoziție-limbaj pe partea de conținut. Adică ar fi putut să mai ia de acolo undeva 6 până în 10 puncte. Deci, practic, ei ciupesc cam din fiecare câte puțin și ajung la o notă de trecere”.

Sigur, probabil ar fi făcut un eseu mai scurt de 400 de cuvinte. „Chiar și dacă nu ajunge la 400 de cuvinte, dar scrie corect, elevul poate să bifeze pe partea de conținut”.

Operele studiate din Creangă și Slavici, continuă profesoara, nu sunt greu de înțeles, nu sunt foarte sofisticate. „Deci e limpede că s-ar fi putut descurca. Cumva ar fi împușcat, să zic așa, un punctaj destul de generos și de acolo, cu siguranță”, a mai explicat profesoara Achim după afișarea baremului de corectare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!