Irwin a murit în timpul unor filmări submarine pentru serialul ”Cele mai periculoase creaturi ale oceanului”, efectuate în zona marii bariere de corali din dreptul coastei de nord a statului australian Queensland. Se pare că Irwin s-a apropiat prea mult de pisica de mare, care l-a străpuns în inimă cu acul din vârful cozii.
Membrii echipei de filmare, martori ai dramei, au chemat echipele de salvare, dar medicii nu au făcut altceva decât să constate decesul celui care studiase animalele încă din copilărie.
La 9 ani, Steve prindea primul crocodil, sub îndrumarea tatălui său, care deschisese un parc destinat reptilelor. Ulterior, Irwin a iniţiat o mişcare pentru salvarea faunei sălbatice din Australia, filmând 50 de documentare pentru postul ”Animal Planet”, dar şi 20 de episoade din populara serie ”Vânătorul de crocodili”.
Soţia sa, Terri, cea alături de care a filmat mai multe documentare, continuă munca lui Steve, deţinând şi o grădină zoologică în Queensland. Terri şi cei doi copii ai săi, Bindi şi Robert, au primit pe 3 ianuarie 2007 înregistrarea ultimelor clipe din viaţa lui Steve. Familia a declarat că imaginile nu vor fi făcute publice şi că nimeni dintre apropiaţi nu a avut puterea să se uite la ele. Peste câteva zile, Terri anunţa că înregistrarea morţii lui Steve a fost distrusă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.