Motivul pentru care actorul Bogdan Farcaș merge vara la mare doar pe litoralul românesc: „Am locurile mele” | EXCLUSIV

Actor de teatru, film și seriale, Bogdan Farcaș a stat recent de vorbă cu Libertatea, oferind detalii despre rolurile pe care le-a avut recent, dar și despre viața lui privată.

Două filme în care joacă au fost prezente la TIFF

Libertatea: Care este retrospectiva lui Bogdan Farcaș după trecerea a jumătate de an? Ești pe deplin mulțumit sau ai mai avea ceva de adăugat și nu ai apucat încă să faci?

Bogdan Farcaș: Nu cred că ești vreodată pe deplin mulțumit, cred că întotdeauna mai este loc. Și încerc să mai strecor ceva în zilele astea care și așa sunt ocupate până la Dumnezeu. Dar, pentru că îmi place enorm să muncesc, constant am nevoie să lucrez ceva și, de altfel, mi se și reproșează că mă aglomerez și că lucrez prea mult. Nu mi se reproșează, mi se atrage atenția.

A fost un an foarte frumos, neașteptat de frumos. Ăsta e cuvântul: neașteptat. Pentru că am început în luna ianuarie cu filmările la «Ramon 2», Ramon de Crăciun, care se va lansa în decembrie, după care am continuat cu serialul «Șacalii», al lui Igor Cobileanski, filmat la Chișinău, unde am avut un rol episodic, dar frumos tare. Și iarăși am lucrat cu minunatul Iulian Postelnicu și m-a sunat Ligia Ciornei și am început să lucrăm la un film care momentan se numește «Grounded». Film pe care l-am turnat la Cernăuți, Rădăuți și ar trebui să mai filmăm încă două zile în Italia. Un rol neașteptat de frumos și o poveste actuală și cumva tulburătoare, despre o familie care vrea să cumpere un copil și îi prinde războiul.

La ce am mai lucrat? Am mai lucrat la tot felul de chestiuni. Am lucrat foarte mult teatru, adică am jucat spectacole mai vechi. Anul ăsta încă nu am apucat să scot ceva nou. Și o să am, de altfel, trei premiere în toamnă,, pe care le-am strecurat. O să am «Dăi bice», la Teatrul de Comedie, la Sala Nouă. O să mai am un proiect la Luceafărul. Nu ne-am hotărât asupra numelui. Și o să am pe 8 octombrie, la Sala Dalles, «Cheie pentru doi». Minunate spectacole, comedii și, chiar după atâta dramă și atâtea necazuri globale, cred că e timpul să râdem. Și mă bucur teribil că s-au aglomerat comediile anul ăsta. Să ne amintim să mai râdem din când în când. Sau cum se zice: o zi în care n-ai zâmbit e o zi pierdută. Dar ar mai fi loc, ar mai fi loc de lucru, nu știu, să mai strec, așa, una, două…

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

–Ai fost cu două producții la TIFF anul acesta. Ce ne poți spune despre participarea ta acolo și despre peliculele în care joci?

-Să o luăm încet… A fost superb la TIFF. Ca în fiecare an! Mi se pare că Tudor Giurgiu face o treabă extraordinară. Și Oana Giurgiu, și Cristian Hordilă și toată lumea care lucrează acolo. Mi se pare că fac toți o minunăție de treabă cu TIFF-ul ăsta. Am fost cu două producții! Cu ocazia asta chiar o să povestesc, în primul rând, despre «Nebunul», al lui Igor Cobileanski, un mediu metraj. Bănuiesc că oamenii m-au mai auzit în interviuri zicând că nu mă uit la filmele mele. Este al doilea film pe care l-am văzut cu mine. Și m-a impresionat, m-a tulburat!

Nu am crezut în viața mea, deși știam lucrul ăsta, pentru că am lucrat cu el de atâtea ori, că Igor Cobileanski este atât de curat, de bun și de nebun în același timp. Așa se și numește mediu metrajul, se numește «Nebunul» și e un proiect de care sunt mândru. Adică e bun, nu am alte cuvinte: e bun. Mi-am ales minunat cuvântul: bun. Și cred că este cel mai profund pro-LGBTQ+ film pe care eu l-am văzut vreodată. Și, cu ocazia asta, în acest interviu, o să spun: mă înclin, Igor Cobileanski, și-ți mulțumesc foarte mult pentru tot ce-mi dai și pentru toate drumurile pe care mă duci.

Iar al doilea film e o minune. Se numește «Zi de Sărbătoare». E făcut de Octavian Șaramet. A fost o poveste absolut nebună. El este un tânăr regizor care m-a sunat la un moment dat și mi-a zis dacă aș vrea să filmez la scurtmetrajul lui. Mi-a prezentat povestea, mie mi-a plăcut foarte mult povestea, am zis «Da» și, la un moment dat, mi-a trimis poze din locație și mi-a zis: «Nu ai de unde să știi locul ăsta, e vorba de orașul Săveni, județul Botoșani». Ori eu acolo am crescut! Bunica mea este din sat Petricani, care este lipit de orașul Săveni, județul Botoșani. Acolo mergeam vara, acolo am descoperit cinematografia, acolo am descoperit cinematograful, acolo am descoperit scăldatul în râu și aproape tot ce ține de Ion Creangă! Acolo am descoperit toată zona asta rurală, acolo am crescut cu sora mea, pe imaș, cu gâștele, cu vacile, cu caii. Ori mi s-a părut aproape Dumnezeiască treaba asta. În momentul în care cineva mi-a zis: «O să filmăm acolo, nu ai de unde să știi locul». Ori eu îl știam, îl știam ca pe propriul meu buzunar.

După filmări m-am dus la mormântul bunicilor, am aprins o lumânare, am văzut casa în care am crescut, casa care mi se părea o chichineață acum, dar când eram mic mi se părea uriașă. Mi-am dat seama că am crescut în două cămăruțe și o bucătărioară din asta de vară, o magazie cum îi spuneam, că ni se părea cât un castel, că n-am avut niciodată nevoie de mai mult. Și, uitându-mă la curte și la căsuță, m-a bușit puțin plânsul. Și pe mine, și pe maică-mea, pentru că am filmat și am pus pe Instagram un reel și a văzut mama reel-ul ăla cred că de vreo 30 de ori și a bușit-o și pe ea plânsul, pentru că acolo a crescut și ea. Da, a fost teribil!

Asta e cea mai puternică amintire legată de scurtmetrajul «Zi de Sărbătoare». Scurtmetrajul, de altfel, e foarte bun, a fost în competiție, dar pe mine m-a tulburat mai tare pentru că nu mai ajunsesem acolo de 25 de ani și credeam că am uitat locul ăla și în secunda în care am pășit pe strada aia, mi-am amintit tot și a năvălit în mine fiecare secundă de emoție pe care am experimentat-o la Săveni.

–Cum crezi că va evolua actoria în următorii ani?

-Cred că va deveni din ce în ce mai bună, mai actuală și mai adaptată vremurilor noastre. Mi se pare că tinerii sunt din ce în ce mai buni. De foarte multe ori mă uit așa cu un fel de invidie constructivă la ei. Îmi dau seama că țara asta geme de talent. Și dacă deschizi YouTube-ul sau TikTok-ul îți dai seama câți oameni talentați există în țara asta. Și mă bucură teribil, și mă emoționează că pot juca cu ei, pot lucra cu ei și am ce învăța de la ei. Și o să devină din ce în ce mai bună actoria. Fără niciun dubiu.

–Crezi în puterea expresiei „Ce gândești, aia atragi”?

-Nu am idee… Cred, în schimb, în două expresii: ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple. Or, mie mi s-a întâmplat, mi-am dorit lucruri foarte mult și, când mi s-au întâmplat, mi-am dat seama că mi-am dorit totalmente ceva greșit sau că nu puteam să fac față lucrurilor prin care trec. Iar a doua expresie în care cred cu desăvârșire este că: întotdeauna viața ta e visul altuia! Indiferent cine ai fi. Cred că dacă ești un om fără adăpost și ai două cutii, există un om fără adăpost care are o singură cutie și se gândește: «Ohhh, ce viață frumoasă are ăla care are două cutii». La fel cum eu mă gândesc ce viață frumoasă au alții, probabil că alții se gândesc ce viață frumoasă am eu. Și, de fapt, asta ne leagă. Și cred cu tărie că de asta existăm. Să lucrăm și să ne vedem de viața noastră.

–Crezi în puterea cuvântului sau a faptelor?

-Da, absolut! Cred foarte tare în puterea faptelor. Mai puțin în puterea cuvintelor. Mai degrabă… cred că faptele vorbesc! Nu mai știu cine zicea demult că e foarte ușor să zici din gură «Te iubesc» și e mult mai greu să demonstrezi acest «Te iubesc». Mai ales că eu nu sunt un om care vorbește prea mult despre emoții. În general vorbesc îngrozitor de mult despre glume, și bancuri, și actorie, și filme și așa mai departe. Dar despre emoții sunt un tip destul de închis.

Și da, cred în primul rând în fapte. Mi se pare că fapta este mai presus de cuvânt. Tu poți să spui o groază de lucruri și, de fapt, să făptuiești urât. Sau poți să spui foarte multe lucruri urâte și să făptuiești frumos. Și atunci fapta e primordială! Fapta spune ceva despre caracterul tău, despre tine. Mi se pare că faptele, de foarte multe ori, vorbesc pentru tine.

An de an merge vara doar pe litoralul românesc

–Ai vacanță în vara asta?

-În fiecare an mă chinui, practic, să-mi facă rost de câteva zile de vacanță. Mai multe sau mai puține, câte îmi dă Dumnezeu în fiecare an. Și îmi petrec vara cu familia, la mare în România, când apucăm. În fiecare vară, dintotdeauna a fost în România. Dacă au fost plecări, au fost ori toamna, vorbesc de ieșiri din țară, ori iarna. Dar vara este rezervată României și prietenilor. Fără discuții!

Eu iubesc litoralul românesc, mi se pare foarte drăguț să merg să mănânc o ciorbică, să ajut un proprietar român, un om care are o afacere românească și așa mai departe. Adică întotdeauna vara este rezervată… Nu o să spun locul unde la mare, în niciun caz Mamaia sau Neptun sau chestiuni de genul ăsta. Am eu locurile mele! Dar întotdeauna vara este rezervată litoralului rumânesc.

–Ce urmează după vacanța de vară pentru tine? Încă o vacanță sau intri „în focuri” cu actoria?

-În primul rând, nu știu cât o să țină vacanța asta de vară. Sper să apuc măcar două săptămâni. Încă sunt în negocieri cu soția, pentru că eu trebuie să mă întorc înaintea ei la București, la treabă. Avem «Șnururi» la Teatru de Comedie. Și în paralel trebuie să lucrezi și la Teatrul Luceafărul și la Sala Dalles. Mie îmi face foarte mare plăcere să muncesc. Mă simt ca acasă pe scenă, îmi place enorm, îmi dă o dopamină și îmi dă un sens al existenței. Adică, pe lângă familie, îmi dă celălalt sens al existenței și, dacă am câteva zile sau câteva săptămâni să mă bucur de valuri cu familia și să mă dau cu placa cu fiul meu și să stăm pe valuri și așa mai departe, ca să întregesc toată asta, mă întorc pe scândură și pe scândură mă simt așa… Mă simt bine, ăsta e cuvântul!

Așa că nu urmează nicio vacanță după vacanță. Și, în general, dacă am mai mult de o săptămână liberă, intru în panică și mă apuc de dat telefoane. Directorii de casting de obicei știu asta, că dacă îi sun, e clar că-s disperat, vreau ceva de lucru. Nu urmează în niciun caz o altă vacanță sau urmează o vacanță din asta emoțională și mentală. Și vacanță emoțională și mentală pe scândură înseamnă că stai și te gândești zi-lumină cum să faci mai bine, cum să îți iasă mai bine și te chinui și te stresezi. Or, pentru mine asta e tot un fel de vacanță. Tot chinul și toată coacerea asta interioară, pentru mine e o vacanță, sincer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE