Actorul s-a transformat într-un meme popular pe internet, după ce a fost fotografiat când forma sa fizică era departe de a fi de invidiat. Astfel, într-o poză apare Wentworth Miller în perioada în care juca în serialul Prison Break (2005 – 2009), lângă o poză din 2010 când avea mai multe kilograme în plus. Fotografiile sunt însoțite de următoarea descriere: “Când evadezi din închisoare și auzi de monopolul McDonalds”.

12072568_1713822728830662_156327031729391964_n

Wentworth Miller a distribuit meme-ul, însă a scris și despre momentele dificile prin care a trecut în perioada aceea.

“În 2010, semi-retras din actorie, încercam să nu ies în evidență din mai multe motive. În primul rând, avea gânduri sinucigașe (…) Rușinat și îndurerat, mă consideram deteriorat. Și vocile din mintea mea îmi spuneau să o iau pe drumul autodistrugerii. Nu pentru prima dată”, scrie actorul, care mărturisește că a avut probleme cu depresia și în copilărie.


“În 2010, în punctul cel mai jos al vieții mele de adult, căutam în orice loc confort, eliberare, distragere a atenției. M-am îndreptat către mângare. Putea să fie altceva – droguri, alcool, sex. Dar mâncatul a devenit lucrul pe care îl așteptam cel mai tare. Mă bazam pe asta să merg mai departe. Au existat perioade în care punctul culminant într-o săptămână era dat de mâncarea preferată și un nou episod din Top Chef. Uneori era suficient. Trebuia să fie. Și m-am îngrășat. Mare scofală!”, mai povestit actorul.

El a mărturisit și cum mama sa l-a sunat îngrijorată, după ce fotografiile cu el plinuț au apărut în reviste.

“Pe scurt, am supraviețuit. Așa au făcut și imaginile. Mă bucur! Acum, când văd poza cu mine cu tricoul meu roșu, cu un zâmbet rar, îmi amintesc de lupta mea. De rezistența mea și de perseverența mea în fața unor demonilor de tot felul. Unii din interior, unii din exterior”, mai scrie Wentworth Miller.

Today I found myself the subject of an Internet meme. Not for the first time. This one, however, stands out from the…

Posted by Wentworth Miller on Monday, 28 March 2016

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Playtech.ro
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Preot din Călărași înregistrat când face avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie: ”Sincer, aş vrea să te sărut şi eu!”
Observatornews.ro
Preot din Călărași înregistrat când face avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie: ”Sincer, aş vrea să te sărut şi eu!”
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Cum faci să nu-ți mai golească buzunarele copiii pentru toate mofturile? (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum faci să nu-ți mai golească buzunarele copiii pentru toate mofturile? (Publicitate)