Actorul Vasile Muraru a avut de suferit din cauza aspectului său fizic A vrut să-şi micşoreze nasul

NU I-A PLĂCUT SĂ MULGĂ VACA

– Aţi crescut într-o familie de gospodari. La ce treburi ale casei vă puneau părinţii?
– La tot. Mergeam cu vaca la păscut, coseam, am făcut lucru manual – coseam porumbei şi fel de fel de modele. Când eram mai mic, mergeam cu oile şi abia mă vedeam dintre ele… Pe urmă am mers cu caii, cu căruţa. Îmi plăcea să merg la secerat, dar la prăşit nu, pentru că era cald.
– Când mai învăţaţi?
– Ciclul doi de şcoală l-am făcut într-un sat vecin, cel în care s-a născut mama. Mergeam zilnic pe jos câte trei kilometri la dus, trei la întors.
– Fie iarnă sau vară, mergeaţi atât de mult pe jos?
– Da. Mai stăteam şi pe la bunica din când în când. Ţin minte că între sate era un teren viran şi iarna, când bătea vântul, ne puneam canadienile pe jos şi ne împingea vântul pe gheţuş. Ei, şi, aici la şcoala asta începuse concurenţa între băieţii din sate, care învăţa mai bine. Aşa am început să citesc tot mai multe cărţi. Prima a fost Winetou, apoi „Cei trei muschetari”, pe care am primit-o dându-i unui băiat, la schimb, un olăreţ (n.r. o oală) cu chişlean (n.r. lapte bătut). Citeam non-stop. Maică-mea se tot minuna cât de mult învăţ eu. Dar nu ştia că, de fapt, stăteam cu cartea de roână în braţe, iar peste ea aveam „winetou” sau o altă carte pe care nu o puteam lăsa din mână. Apoi, încet încet, mi-am încropit o bibliotecă.
– Aţi constuit-o singur?
– La început da, dar apoi mi-a luat tata una când a luat o primă mai mare de la CAP.
– Când aţi avut primul televizor?
– Prin 67 sau 68 a luat atat o primă mai consistentă şi atunci a luat un televizor. Eram prin clasa a 8. Pe atunci numai învăţătorul avea televizor în sat. Mergeam cu toţii la el şi ne uitam la ce ne lăsa el să privim. Erau emisiuni de varietăţi, seriale. Ei, când a luat tata televizor, l-a scos pe verandă şi venise lumea în curte să ne uităm. Atunci era invadată Cehoslovacia de către ruşi. Ne pregăteamde război, ne făceam, în joacă, arme, ne făceam tranşee să ne batem cu ruşii. Făceam cocktailul Molotov şi fel de fel de ghiduşii d-astea.
– La ce vârstă aţi învăţat să mulgeţi vaca?
– De mic-mic. Nici nu mai ştiu. Dar nu mi-a plăcut deloc. În schimb îmi plăcea să tai porumbul. Chiar toamna aceasta am făcut un concurs de tăiat porumbul şi l-am câştigat. Am ajuns campion la tăiat porumbul.

Recomandări

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

ÎI ERA RUŞINE SĂ SE PUPE CU FETELE

– În copilărie aţi avut de suferit de pe urma nasului dumneavoastră? Au fost copii care făceau glume la adresa mărimii nasului?
– În perioada liceului, mai degrabă, când eram mai mare. Dar nu colegi de şcoală, ci străini, de pe stradă. Unul mi-a spus, odată, că am o sfeclă între ochi.
– Vă supărau aceste remarci?
– Câteodată da. La un moment dat nu am mai luat seama.
– Cum era cu fetele, aţi avut probleme cu ele din cauza nasului?
– Când mai eram cu câte o fată, tot încercam să maschez nasul. Ba ţineam batista, spunând că sunt răcit, ba duceam mereu mâna la nas. Încercam să-l acopăr. Îmi era ruşine, mă roşeam.
– Aţi fost timid din cauza nasului?
– Timid am fost tot timpul. Nici acum nu mi-a trecut timiditatea.
– Există o anumită legendă despre bărbaţii cu nasul mare. Doamnele nu au fost mai atrase de dumneavoastră pentru că aveţi nasul mare?
– Eeei, eu nu cred în legenda nasului mare. Nu cred în ea.
– V-aţi gândit să-l operaţi?
– Da, în tinereţe. Am ncercat eu să-l remodelez. El nu era atât de mare, dar s-a mărit de la un accident din copilărie. Eram la săniuş, singur. De sus, veneau pe o sanie mare mai vreo 10 copii. Eu m-am pus în faţa lor, cu sania ridicată până la nivelul capului încercând să-i opresc. Ei au venit cu viteză în mine, iar blatul saniei m-a lovit fix în nas. M-au dus repede acasă. Eu eram „mort”, cu nasul umflat. Apoi, l-am tot modelat, l-am tot „învârtit” de l-am făcut mai mare.
 

Recomandări

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

ŞI-A MINŢIT SOŢIA DE FRICĂ SĂ NU-L CREADĂ GOLAN

– Când a venit prima dragoste?
– Nu ştiu. Prin generală, creştea, aşa, temperatura cu fetele. Dar, atunci, eram mai mult cu joaca. Apoi prin liceu te mai încingeai aşa, cu colegele.
– Şi ce făceaţi: vă ţineaţi de mână sau vă şi pupaţi?
– Nuuu, Doamne fereşte, cum să ne pupăm! De pupat nu s-a pus problema. Erau mai mult chestii platonice.
– Şi totuşi, prima femeie din viaţa dumneavoastră care a fost?
– Soţia mea, Marinela.
– Pe care aţi cunoscut-o în timpul Facultăţii.
– Da. În anul al doilea. Apoi, după un an ne-am căsătorit.
– Dar aţi minţit-o la început
– Da, am minţit-o că sunt student la Construcţii. N-am vrut să-i spun că sunt la teatru să nu i se pară că fac vreo meserie mai uşuratică.
– Adică să nu vă creadă vreun golănaş?
– Da, să nu mă creadă vreun golan.
– Cât aţi minţit-o?
– Puţin. La primele întâlniri a mers. Apoi i-am spus. S-a supărat un pic, ne-am împăcat.
– Cum aţi cunoscut-o?
– Printr-o fostă colegă de liceu, care era colegă de cameră cu soţia mea. Ea se muta şi am ajutat-o cu căratul. M-am tot dus la colega aceea şi, uşor-uşor, am cucerit-o pe soţia mea.
– Cât a durat până a acceptat să iasă cu dv?
– Cam un an. Eu voiam să o duc cu taxiul, să o impresionez, ea voia pe jos… şi tot aşa. Apoi, în următorul an, prin 79, ne-am căsătorit.
– Cum i-aţi convins pe părinţi să vă lase să daţi la Teatru? Ei voiau să vă faceţi agricultor?
– Da. Tata voia să fiu agricultor, ca el. De altfel, în şcoala generală, până în clasa a 7-a am avut agricultura ca obiect de studiu. Bine, nu a fost greu să-i conving, nu a trebui să duc mare muncă de lămurire. Mă iubeau prea mult şi m-au lăsat să dau unde am vrut.
Dar la Teatru nu aţi intrat din prima încercare. Ce aţi făcut până la a doua încercare?
– Am făcut armata. În perioada aceea eu deja jucam la Bacău, la teatru Bacovia.
În armată făceaţi foarte multe sectoare. Nu vă deranja să spălaţi WC-urile?
– Ei, seara luam aplauze, dimineaţa făceam „conducerea”. Asta însemna că dădeai cu cârpa pe sub paturi, pe unde era nevoie, la toalete. De ce să-mi fie silă să spăl la toalete? Unde era nevoie, făceam treabă. Asta făceam la început. Apoi, când m-au văzut că sunt „artist”, m-au trecut la magazie.
Cum a fost tranziţia sat-oraş?
– Prima tranziţie a fost satul Doina-Piatra Neamţ. Noi mergeam la Piatra doar la bâlci, cu căruţa, până undeva într-o zonă limitrofă. Ei, şi când am mers la liceu în oraş, dădeam Bună ziua la toată lumea de pe stradă, aşa cum eram obişnuit la noi în sat. Se uitau oamenii ciudat la mine. Apoi m-am mutat în Bucureşti când am venit la facultate. Stăteam la cămin. Ei, de fiecare dată când trebuia să ajung undeva, întâi mă duceam la Gara de Nord de unde luam troleul sau mergeam pe jos până unde aveam nevoie. Toate punctele mele de reper porneau de la Gară. Altfel nu puteam să mă descurc.

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

ŞI-A FĂCUT BULETIN DE BUCUREŞTI ABIA DUPĂ REVOLUŢIA DIN 1989

Cum aţi obţinut casă în Bucureşti?
– Ei, greu. Eu nu am avut buletin de Bucureşti până după Revoluţia din 89. Până atunci, dl Arşinel m-a ajutat. A mers cu o hârtie tovarăşul Croitoru, care era responsabil cu propaganda, şi mi-a dat un apartament cu două camere. Asta era prin 85. Până atunci am tot stat în gazdă.
Acum doi ani aţi fost arestat în Chile. V-aţi speriat când v-aţi văzut încătuşat?
– Da. În Chile, la un festival de film. M-am blocat când am văzut că îmi pun cătuşele. Domnul ambasador Florea, m-a avertizatdin România că nu e voie să întru în Chile cu fructe, sendvişuri ori seminţe. Cum până la destinaţie aveam escală, soţia mi-a pus două punguţe cu două sendvişuri şi două mere. Şi, ca să îmi facă o surpriză, mi-a mai pus alte mere ăn geamantan. Eu nu am ştiut de ele. Când am pus valiza pe bandă la aeroport în chile, ei au văzut pe monitor, la scanare, că am fructe în bagaj. Înainte să mi se scaneze bagajul, am dat o declaraţie că nu am seminţe, fructe sau alte produse interzise în bagaj. Le-am explicat că mi le-a pus soţia acolo, dar ei tot m-au arestat. Am rămas cu un reprezentant al Ambasadei României ca să îmi traducă. De la aeroport am mers la judecător, sau la procuror, nu mai ştiu care era ordinea, şi am dat explicaţii. Când le-am spus că sunt actor român şi că am venit la festivalul lor de film, lucrurile s-au mai liniştit. Pentru ei, festivalul respectiv e o mare mândrie. Aşa am scăpat.
Aveţi doi copii, o fată şi un băiat.
– Da, Sânziana, de 22 de ani şi Costin, de 19 ani.
Ei vă calcă pe urme?
– Sunt talentaţi, dar nu vreau să-i îndrum spre actorie.
foto: Gabriel Pătruţ

Urmărește-ne pe Google News