„Vreau să vă spun că nu aș vrea să vorbesc foarte multe. Este ardelean de-al meu, actorii după 50 de ani începem să plătim oanele sparte. Este greu. Și eu sunt internată la Elias. Vasile Voiculescu spunea că în fiecare seară murim câte un pic pentru Măria Sa, publicul. Este un bun om de televiziune, dar și un actor extraordinar. Mă bucur că pot să vorbesc despre el. N-am avut plăcerea să joc cu el, îmi pare rău că eu eram la Elias, poate dacă eram acolo nu se întâmpla asta. Se știe că soțul meu a fost medic la Craiova, dădeam telefoane pe unde trebuie. Este păcat de Dumnezeu. Este un om care pune suflet în tot ce face”, a spus Natașa Raab, la Răi Da Buni.

Medicii au decis ca actrița să mai rămână în spital, pentru mai multe investigații medicale.  Sunt la Elias şi mulţumesc doctorilor şi asistentelor, infirmierelor pentru grija lor. Mai repar şi eu din stricăciunile vieţii de actor dedicat publicului şi scenei, care nu te iartă când nu ştii să joci tehnic şi dai totul”, este mesajul transmis de Nataşa Raab.

Natașa Raab, în vârstă de 65 de ani, este una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră. Telespectatorii o știu și dintr-o celebră reclamă de televiziune, la produse lactate, acolo unde îi dă viață personajului Coana Chiva.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Momentul în care o fată de 13 ani este călcată de locomotivă, în gara Bacău. Copila sărise un gard și voia să ajungă pe peron
Observatornews.ro
Momentul în care o fată de 13 ani este călcată de locomotivă, în gara Bacău. Copila sărise un gard și voia să ajungă pe peron
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta