Adela Popescu este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare din România, iar Mihai Petre e unul dintre cei mai apreciați coregrafi. Împreună, acum ani de zile, cei doi au jucat împreună într-un serial românesc, singurul nostru serial de epocă.
Nu mulți își amintesc, dar și Mihai Petre a jucat în telenovele în urmă cu ani de zile. Coregraful a apărut alături de Adela Popescu în urmă cu doisprezece ani într-un serial la Acasă TV. Este vorba despre „Aniela”. Într-o epocă în care regulile de conduită sunt foarte stricte, Aniela şi Radu, personajele interpretate de Adela şi Mihai, trec peste aceste rigori impuse de societate, îşi ascultă inima şi trăiesc prima lor noapte de dragoste.
Vedeta a vorbit la vremea respectivă despre scenele de amor, despre cum au filmat și cum s-au amuzat împreună cu întreaga echipă.
„Prima dată, la prima noastră secvență, atât eu, cât și Mihai trebuia să părem că suntem goi și cei de la producție s-au chinuit puțin. În plus unghiul din care trebuia făcută filmarea nu era unul foarte comod, camera în care se petrecea acțiunea era mică, așa că ne-am amuzat până când Iura (n.r. regizorul) a strigat Acțiune”, a spus Adela Popescu acum ceva vreme pentru pro2.protv.ro.
O altă scenă amuzantă a fost, însă, în momentul în care Adela și Mihai filmau o secvență de amor în cadă de data aceasta, iar Adela avea mâna în ghips. Ea nu putea să îl ude și, totodată, acesta nu trebuia să se vadă la filmare. În final, vedeta s-a trezit cu mâna în cadă.
„După ce am terminat secvența, trei oameni se chinuiau să-mi usuce ghipsul, fiecare cu câte un foehn în mână. Mai amuzant este că toate durerile pe care le simțeam la mână înainte de a mă uda mi-au trecut brusc după această secvență”.