„Dacă îi lăsaţi aici, îmi dau demisia de la Kanal D! Pe bune, nu pot să am atâţia căţei în casă!”, a strigat Adelina Pestriţu, în glumă, în timp ce colegii de la postul tv i-au făcut o vizită acasă şi i-au adus adus nu mai puţin de nouă căţeluşi. Şi asta pentru a ostoi dorul vedetei de căţeluşa ei Nobby, pe care a dus-o temporar în afara Bucureştiului.
Totuşi, deşi iubeşte animalele şi în special căţeii şi a fost încântată să îi ia în braţe şi să se joace cu ei, Adelina a fost adusă în pragul disperării de vizita neaşteptată a micuţelor patrupede. Şi asta pentru că micuţii căţeluşi şi-au făcut nevoile pe covoarele proaspăt curăţate ale vedetei, ceea ce a declanşat criza de nervi a acesteia. „Vă omor! Uite ce au făcut! Ce urât miroase! Nu mai pot să respir! Eu sunt obişnuită cu astfel de puiuţi, dar nu îmi era dor de această experienţă. Eu iubesc foarte tare căţeii, dar nu la modul acesta”, s-a plâns Adelina, care avea casa plină de căţeluşi.
Colegii Adelinei nu s-au oprit aici. Pentru că ştiau că se teme de şoareci, aceştia i-au adus un mic rozător, într-o cuşcă. Reacţia vedetei a fost una de zile mari. Pentru că se temea şi nu dorea să fie aproape de şoricel, Adelina a fugit din casă pe holul blocului şi, într-un final s-a întors şi s-a închis în bucătărie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.