Marina Voica a povestit pentru Click!, despre relația cu Florin Piersic, actorul nestatornic în dragoste, care a bifat trei căsnicii. La un moment dat, s-a spus că cei doi ar fi fost iubiți, însă, în realitate, lucrurile au stat altfel.
„Eu și Florin suntem cam de o vârstă, eu am 77 de ani, el are 78, tare frumușei eram amândoi. Ne-am cunoscut în turnee, am avut și emisiune cu el, avea succes la femeile superbe din lumea artistică. Și pe mine m-a admirat enorm, dar niciodată nu a îndrăznit mai mult.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Pot spune că impuneam, din lumea artistică niciun actor nu s-a dat la mine. Iar între mine și Florin Piersic nu a fost o chimie a iubirii. Și acum mi-e tare drag de el, este din generația mea. Admirație și atât!”, a spus Marina Voica pentru Click.
Din 1993, Florin Piersic este căsătorit cu Anna Torok, contabilă de profesie, alături de care locuiește în Cluj.
„Mi-au ieșit în cale multe femei frumoase și mai toate îmi plăceau. Plecam mult de-acasă pentru filmări, repetiții, turnee şi mă îndrăgosteam când de una, când de alta. Stârneam intrigi și gelozii, dar niciodată n-am vrut să fac pe cineva să sufere”, dezvăluia el, într-un interviu pentru Formula AS.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Marina Voica și Laurențiu Cazan au trăit o frumoasă poveste de dragoste
Totuși, Marina Voica a trăit o poveste de dragoste cu Laurențiu Cazan. Cei doi au locuit împreună în 1984, atunci când artista avea 47 de ani, iar Laurentiu avea doar 23 de ani.
„Orice ar spune lumea, Laurențiu m-a iubit. Altfel, aș fi simțit și nu m-aș fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special, în care muzica ne lega și mai tare. Am cântat mult timp împreună. Pentru mine, Laurențiu este un geniu muzical”, spunea ea într-un interviu.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor