Alina Sorescu și Alexandru Ciucu încă nu au divorțat. La ce înțelegere au ajuns, după doi ani de proces: „În situațiile astea, așa se întâmplă”

 16 comentarii

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt în proces de divorț de doi ani. Abia în primăvară se vor întâlni la judecată, însă până atunci, ei au ajuns la o înțelegere privind programul de sărbători al celor două fetițe pe care le au, Carolina și Raisa.

La începutul anului 2022, Alina Sorescu a confirmat divorțul de Alexandru Ciucu. Zvonurile despre despărțirea lor circulau de mai multă vreme, însă cei doi au tot negat vreo posibilă separare, care, în final, s-a dovedit a fi adevărată.

Cei doi nu s-au înțeles pentru a divorța amiabil, la notar, și așa au ajuns la proces, care nici până acum nu s-a finalizat. În primăvară, cei doi ajung în instanță. Referitor la procesul de divorț cu Alexandru Ciucu, Alina Sorescu a făcut dezvăluiri în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars.

Alina Sorescu: „În primăvară va fi prima înfățișare a apelului la proces”

Ea a explicat că procesul e unul de durată, însă ce e important pentru ea sunt fetițele. E preocupată de bunăstarea lor, dar și de cariera ei.

„Ceea ce e acum pentru mine important este ca fetițele să fie bine. Mă concentrez, într-adevăr pe activitatea mea profesională. În rest, partea personală e în așteptare, situația este tot așa, în primăvară va fi prima înfățișare a apelului la proces. Deja suntem de doi ani. Aceștia sunt termenii”, a declarat Alina Sorescu la Antena Stars.

La proces, Alexandru Ciucu a cerut prima dată ca domiciliul fetițelor să fie la el, însă instanța a refuzat. Ulterior, în urma unui apel, instanța a anunțat că fetițele trebuie să locuiască o săptămână cu mama lor, iar următoarea săptămână alături de tatăl lor.

Alina Sorescu a răbufnit atunci și a luat măsuri pentru ca fetițele să rămână cu domiciliul la ea. După alte măsuri in instanță, cântăreața a câștigat, fetițele locuiesc la ea, iar Alexandru Ciucu petrece două weekenduri pe lună cu Carolina și Raisa.

Ce program de vizită are Alexandru Ciucu

În plus, designerul de modă le poate vedea și două zile pe săptămână, atunci când nu petrece weekendul cu ele. În ceea ce privește sărbătorile, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au ajuns la o înțelegere, anul acesta fetițele vor petrece Crăciunul cu tatăl lor, iar Revelionul cu mama.

„A durat cam un an și jumătate prima fază a procesului, apoi astă-vară am reușit să suspend acea decizie de program o săptămână cu o săptămână, dar este temporară până când procesul se va finaliza. Dar tatăl fetițelor are program de vizită, însă nu o săptămână cu o săptămână cum s-a dat în primă fază. S-a dovedit că efectele nu au fost unele bune asupra lor.

Copiii au nevoie de stabilitate, de rutină, de un program. Fetele merg la tatăl lor de două ori pe lună, și două zile pe săptămână atunci când nu merg în weekend, vacanțele, iar acum vor petrece Crăciunul, pentru că în situațiile astea așa se întâmplă. Într-un an Crăciunul la un părinte, în celălalt an la celălalt părinte. Și vor fi cu mine de Revelion”, a mai explicat artista, care a negat orice posibilitate de a petrece vreo sărbătoare ca o familie, în patru.

„Nu se pune problema”, a exclamat Alina Sorescu, care a vorbit și despre cel mai greu moment trăit de fiicele ei, de când au anunțat divorțul.

„Pentru fete a fost complicat în cele șase luni nu când s-a produs ruperea, ci când s-a dat această decizie de o săptămână cu o săptămână. Atunci a fost o schimbare pentru ele. Acum suntem preocupate de școală, de activități”, a încheiat subiectul Alina Sorescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    Dori.l 08.12.2023, 14:21

    Vorba multa, saracia omului.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 08.12.2023, 15:00

    Multa intelegere si mult succes amandurora!

  • Avatar comentarii

    costin1984 08.12.2023, 15:10

    Păcat de copiii care cresc separați de către un părinte!

  • Avatar comentarii

    Pitica.1988 08.12.2023, 16:08

    Păcat , erau foarte frumoși împreună.

  • Avatar comentarii

    Gabryella 08.12.2023, 16:14

    Poate se vor împăca și d.l Ciucu realizează ce a pierdut.

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...