Producătorul muzical american Quincy Jones a declarat că Amy Winehouse este atât de talentată, încât "vine de pe altă planetă", susţinând că este onorat de faptul că artista britanică va cânta pe următorul său disc, un album de coveruri intitulat "Q: Soul Bossa Nostra".
Renumitul producător muzical american s-a declarat norocos că a putut să o recruteze pe Amy Winehouse pe acest album de coveruri. El a produs în anii '80 şi "Thriller" al cântăreţului Michael Jackson, albumul cu cele mai mari vânzări din istorie.
Quincy Jones a declarat pentru RollingStone.com: "E o fetiţă isteaţă. Ce pot să spun mai mult de atât? Nimeni nu cântă ca ea. A avut multe probleme, însă a reuşit să treacă peste ele. Toată lumea îmi spunea că nu voi reuşi să o conving să cânte pe discul meu. Are o voce extraordinară. Vine de pe altă planetă".
Citeşte şi:Amy Winehouse vrea copii şi un bărbat normal