Ana Pal a avut o ieșire nervoasă la Survivor România, în ediția de marți seara, 18 februarie. Sportiva l-a lovit pe Faimosul Andrei, motiv pentru care a fost eliminată din competiție.
Luptătoarea MMA a avut prima reacție și a transmis un mesaj pe contul de socializare al Dianei Belbiță, fosta concurentă de la Ferma.
Ana Maria Pal l-a lovit cu capul în figură pe Andrei Ciobanu în show-ul Survivor România 2020 difuzat ieri la Kanal D. Ea a avut o altercație cu Războinicul după ce a pierdut un punct în detrimentul Lolei.
„Bună, îmi pare nespus de rău pentru ce am facut, acum am văzut cât de rău s-a văzut pe TV, chiar dacă nu a fost atât de grav. Îmi pare rău pentru tot, în momentul acela nu am mai realizat. Aveți tot dreptul să mă criticați, nu a fost frumos din partea mea, și îmi cer iertare lui Andrei pentru scăparea mea și asemenea vouă”, a scris Ana Maria Pal pe contul de socializare al Dianei Belbiță.