Andreea Esca povesteşte despre casele care i-au marcat existenţa

În jurul casei bunicilor mei din Braşov aş avea de ţesut destule istorii despre vacanţele de iarnă pe care le petreceam cu cei doi veri ai mei Dan şi Horaţiu. De fiecare dată când aud sunetul gazului într-o sobă de teracotă, mă gândesc la acea casă şi la băile în vană pe care ni le făcea Buni după ce ne chinuia cu „lecturatul”, povesteşte Esca.

„Şi de casa unde stătea Mamaie, pe care apoi au demolat-o comuniştii, mă leagă la fel de multe amintiri. Maşina de cusut Singer, a bunicii mele preferate, de la Bucureşti, ar apărea cu siguranţă în multe istorioare. Mamaie ne făcea haine frumoase tuturor când avea timp, iar eu şi verişoara mea Alina ne repezeam să pedalăm şi noi, cum se ridica bunica să facă altceva, ajungând inevitabil să comitem o boacănă.
Andreea Esca, fără fiţe! „Preţul hainelor nu are nici o importanţă! Am fost cea mai admirată într-o rochie de doar 200 de lei!”

Visez adesea casa , dar n-am curaj să mă duc pe strada aceea nici acum. Am încercat o dată, mi s-a părut că nu mai recunosc nimic, printre nişte blocuri oribile, şi am fugit.

Liceul Lazăr şi Parcul Cişmigiu sunt „acasele” din capitolul dedicat superbei mele adolescenţe. Şi aşa mai departe până în zilele noastre, când aş povesti despre Muzeul Satului, de pildă.

De fapt, locurile şi obiectele nu sunt decât nişte imagini concrete ale memoriei şi iubirii. Ale trăirilor de care ne este dor”, a scris Andreea Esca în cel mai nou număr al revistei The ONE.
Citeşte şi: Andreea ESCA: „În dragoste SUNT INFERNALĂ”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE