Dacă cineva şi-a închipuit că a urmat o anevoiasă muncă de detectiv pentru recuperarea aparatului, se înşeală. În realitate, procesul a fost unul simplu şi de scurtă durată, a povestit Andreea Raicu pe blogul ei.
„Am întrebat însoţitoarea de bord ce pot să fac. Mi-a dat un număr de telefon la care trebuia să sun, să aflu informaţii despre el când ajungeam la Stockholm, pentru că avionul respectiv plecase în următoarea destinaţie. Am ajuns la Stockholm unde m-am trezit atât fără telefon, cât şi fără bagaje. Probabil vă gândiţi că m-am enervat teribil. Din contra, am simţit o senzaţie de libertate incredibilă.
Am sunat la numărul primit, să aflu dacă şi cum pot intra în posesia telefonului. N-am primit nicio informaţie care să mă ajute. După câteva ore, mi-am amintit de aplicaţia minunată care te ajută să-ţi localizezi telefonul. Spun minunată pentru că aşa este! În mai puţin de 10 secunde am aflat că telefonul meu ajunsese în Bulgaria, în aeroportul din Sofia, dar nu în avion ci în terminal. Mi s-a părut incredibil! Am văzut şi că mai aveam 5% din baterie spre norocul meu. Am trimis un mesaj în care am lăsat numărul unde puteam fi contactată. A două zi m-au sunat şi mi-au spus că telefonul se află la ei şi că mi-l pot trimite unde am nevoie”, a spus ea.
Concluzia Andreei are o strânsă legătură cu accidentul aviatic de pe 20 ianuarie din munţii Apuseni, în cazul căruia autorităţile încă bâjbâie şi pasează vina de la una la alta.
„Eu am putut să-mi localizez telefonul fără să sun pe nimeni şi fără să apelez la niciun serviciu ieşit din comun. Şi asta de la o distanţă atât de mare, din celălalt capăt al Europei, fără să am sisteme sofisticate de ultimă generaţie la dispoziţie. Și mă întreb cum de a fost posibil ca victimele accidentului aviatic care s-a soldat cu doi morţi, să nu fi fost găsite la timp!”, spune Andreea Raicu.