Giulia Anghelescu și Vlad Huidu sărbătoresc anul acesta 19 ani de relație și 14 de căsătorie. Au împreună doi copii și una dintre cele mai admirate relații din showbiz. În cadrul unui interviu, vedeta a recunoscut că a uitat de aniversarea căsătoriei lor, iar soțul a „taxat-o”.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează unul dintre cele mai longevive și apreciate cupluri din showbizul românesc. Împreună de aproape două decenii și căsătoriți din 2012, cei doi au construit o familie frumoasă alături de cei doi copii ai lor, Antonia și Eduard Mikael.
Giulia Anghelescu a recunoscut că a uitat de aniversarea relației sale cu Vlad Huidu, însă spune că nici soțul ei nu și-a amintit, mama vedetei fiind cea care a salvat „problema”.
„Nu doar eu am uitat, și Papu a uitat. A fost o perioadă foarte stresantă. El și-a amintit cu ajutorul mamei mele, să ne înțelegem. În ziua respectivă, el a vorbit cu mama la telefon, mama i-a zis: «La mulți ani, să fiți fericiți, să vă iubiți», iar apoi el a încercat-o cu mine, să vadă dacă îmi amintesc sau nu. Nu mi-am amintit, dar e ok”, a declarat Giulia Anghelescu pentru Spynews.ro.
„Noi oricum mai sărbătorim și pe 8 iulie, pentru că atunci am făcut cununia religioasă, și mai sărbătorim și în august 19 ani de relație, deci pot să mă revanșez și cred că el va uita”, a mai spus artista.
Giulia Anghelescu a povestit, amuzată, una dintre farsele puse la cale de Vlad Huidu. „La un moment dat, m-am gândit că s-a stricat portbagajul și de asta se tot deschide. Afară ploua, iar Vlad nu a avut cum să filmeze neapărat dintr-un unghi din care să mi se vadă și reacțiile, că eu tot făceam, mă enervam, era foarte târziu, întârziam la o întâlnire.
Soțul meu e foarte funny, nu se poate abține. După 19 ani de relație trebuie să mai facem și din astea”, a mai adăugat Giulia.