Anunțul făcut de Irina Fodor înainte de a pleca la „America Express”: „Au mai rămas doar câteva zile”

Comentează
Irina Fodor

Irina Fodor este prezentatoarea de la „America Express” și are mari emoții pentru plecarea care va avea loc peste doar câteva zile. Soția lui Răzvan Fodor se pregătește pentru aventura în care va fi timp de câteva săptămâni.

După ce Gina Pistol a rămas însărcinată, Irina Fodor a fost cea care a înlocuit-o la „Asia Express”, care acum se va numi „America Express”. Prezentatoarea este foarte încântată de proiectul în care este implicată și așteaptă cu mari emoții să înceapă filmările.

„Dragilor, atât am să vă spun: Mexic, Guatemala, Columbia!??

Asia Express devine America Express, iar anul acesta o să străbatem peste 7000 de kilometri, prin trei țări exotice, pline de culoare, care le vor oferi celor 9 echipe de concurenți aventura vieții lor, fără urmă de îndoială! ❤️

Am așa niște emoții, de nici nu pot să vă descriu, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la plecare și nici nu știu ce să fac mai întâi.? Drumul Aurului ne așteaptă să-i descoperim comorile!”, a transmis Irina Fodor imediat după ce a fost anunțat că cel mai așteptat show de televiziune revine la Antena 1.

Vedeta numără zilele până când va începe filmările, astfel că vrea să fie pregătită din toate punctele de vedere pentru a apărea pe micul ecran. Irina Fodor a făcut chiar și un curs de automachiaj înainte de a pleca, pentru a se asigura că machiajul ei va fi unul impecabil.

„Mă pregătesc intens pentru plecarea în America Express, am început deja să îmi fac bagajul, să mai rezolv din sarcinile casei pe termen lung și am mers și la un curs de automachiaj, ca să mă ajute @intzu_makeup cu mici trucuri, căci, la fel ca și anul trecut, în proiectul acesta mă machiez singură și trebuie să fiu foarte organizată și să îmi mearga mânuțele repede, pentru că, așa cum știți, cursa începe foooarte devreme. Asta mi-a ieșit, sper să nu uit până plec, că mai am multe de pus în ordine.??”, a spus prezentatoarea de la „America Express”.

„Asia Express” devine „America Express”

Cel mai dur reality show din România ajunge în cel de-al cincilea sezon pe un alt continent. Asia Express se transformă în America Express. Drumul Aurului va duce 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu. Vedetele noului sezon pornesc pe urmele conquistadorilor și urmează să descopere culorile și condimentele din Mexic, să exploreze templele din Guatemala și să descifreze misterele din Columbia.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.                                       

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pe șantierul casei din Italia | Foto: Facebook
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
Valerie Lungu si Alex Galca la „Asia Express” 2026
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
09:49
Un șofer de 73 de ani a condus pe contrasens pe A1 și trei mașini au fost avariate
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală