În urmă cu mai mulți ani, trupa O-Zone se bucura de un real succes, iar fondatorul acesteia a fost Dan Bălan, artistul din Republica Moldova. Piesa „Dragostea din Tei” este recunoscută la nivel internațional și se ascultă și astăzi în cluburile din România.
Invitat la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, Arsenie Todiraș a recunoscut că meritele i-au aparținut lui Dan Bălan.
„El (n.r. Dan Bălan) nu încerca să fie liderul trupei, el era fondatorul trupei. Era ideea lui, muzica lui… bine, mai compuneam și noi ceva pe acolo. Dar el era generatorul de idei. În schimb, el poate nu știa să ne abordeze pe noi. Poate trebuia să fie și el mai diplomat un pic și noi mai ascultători, să mai lăsăm de la noi.
Dar eram prea tineri, prea… bine, eu vorbesc de mine. Eu eram mai cu caracter și pentru dreptate întotdeauna. Dar puteam să fiu și eu mai flexibil. Eram prieteni atunci, mi se părea că eram…”, a spus Arsenie, în podcastul lui Adrian Artene.
Pe de altă parte, artistul consideră că în anumite situații Dan Bălan era un pic zgârcit, mai exact când venea vorba despre bani.
„Poate un pic era zgârcit. Ce înseamnă să fi zgârcit? El se gândea în capul lui de ce ar trebui să dea el mai mult, dacă poate să dea mai puțin…”, a mai spus cântărețul, pentru sursa citată.
Cu fostul coleg, Radu, Arsenie Todiraș a mărturisit că a mai ținut legătura, însă nu atât de des. „Cu Radu am mai ținut legătura, dar au fost ani în care nu am mai vorbit, fiecare își căuta de viața lui. Au fost ani când am vorbit și cu Dan Bălan, apoi iar pauză… Nu ne mai unea nimic, ca să zic așa. Fiecare era cu treaba lui’, a conchis fostul membru al trupei O-Zone, în podcastul precizat.